You are here:

Nicolae Dică a lămurit dilema. Motivul pentru care l-a schimbat din nou pe Budescu înainte de pauză: ”Am trimis un secund să vorbească cu el”

Nicolae Dică a lămurit dilema. Motivul pentru care l-a schimbat din nou pe Budescu înainte de pauză: ”Am trimis un secund să vorbească cu el”

Superliga

Comentarii

Nicoale Dică spune că este foarte mulţumit de atitudinea arătată de FCSB cu Astra, meci câştigat cu 3-0, deşi şi-ar mai dorit goluri, pentru a face golaveraj. Dică a explicat şi motivul pentru care l-a schimbat din nou pe Budescu la pauză.

FCSB a câştigat cu 3-0 la Astra, după unul dintre cele mai bune jocuri făcute în acest sezon. Dică şi-ar fi dorit însă mai multe goluri, deoarece vrea să aibă golaveraj bun în cazul în care va termina sezonul la egalitate de puncte cu o altă echipă. Dică le cere jucătorilor să aibă aceeaşi atitudine şi în meciurile următoare:

”Îmi doream şi eu să marcăm mai multe goluri, pentru că am început repriza a doua foarte bine, am dat două goluri. Apoi, am avut foarte multe şanse de a marca, dar nu am făcut-o. Contează golaverajul. Dar ceea ce contează este că am făcut un meci foarte bun. Eu nu am comentat arbitrajul niciodată, nu o să fac nici acum. Pe mine m-au interesat jocul echipei şi rezultatul.

Am revenit pe primul loc, dar deocamdată nu am reuşit nimic. Trebuie să muncim mult în continuare şi să rămânem uniţi. Toate meciurile din play-off sunt importante. Atunci când joacă cu noi, echipele au o altă atitudine, chiar dacă echipe precum Astra sau Iaşi nu mai au obiective de îndeplinit. Noi trebuie să fim concentraţi şi să avem aceeaşi atitudine”
, a declarat Dică pentru Telekom Sport.

Antrenorul FCSB-ului a explicat de ce l-a schimbat pe Budescu la pauză, lucru pe care l-a făcut şi în etapa trecută, cu CS U Craiova: ”Am vorbit cu Budi, l-am schimbat că avea un cartonaş galben. Pe culoar a avut nişte discuţii cu arbitrii şi m-am temut că va lua al doilea galben. L-am trimis pe un secund să vorbească cu Budi, pentru că eu aveam multă treabă. Important este că a înţeles şi am avut o atitudine foarte bună”.

Nicolae Dică a subliniat şi evoluţia foarte bună pe care a avut-o Mihai Pintilii, cel care a dat un assist şi un gol: ”Este jucător de naţională. Atunci când el este pe teren, echipa se exprimă altfel. Eu mă bucur că reuşesc să-l antrenez. I-am spus că este la a doua tinereţe, pentru că acum joacă mai bine decât acum 7 ani”.

Gigi Becali a anunţat că Ionuţ Larie a semnat rezilierea contractului, dar fundaşul a fost rezervă cu Astra. Dică spune că este jucătorul FCSB-ului până în vară şi se va folosi de el de fiecare dată când va fi nevoie: ”Larie încă este jucătorul Stelei, până în vară, chiar dacă el a avut o discuţie cu patronul. El s-a antrenat bine, aveam nevoie de un fundaş central şi l-am luat în lot”, a mai spus Dică.

Afla mai multe despre: nicolae dicafcsbliga 1astra 

viewscnt
Articole similare