Nicolae Dică (42 de ani) ar urma să revină imediat pe banca tehnică, după ce ar fi ajuns la un acord cu CS Mioveni. Pe lista viitorului antrenor al codaşei Superligii s-ar afla şapte nume, alături de care fostul tehnician de la FCSB speră să salveze echipa de la retrogradare.
Revenit la FCSB la scurt timp după debutul acestui sezon, după demisia lui Toni Petrea, Nicolae Dică nu a reuşit să aibă un al doilea mandat la fel de îndelungat ca primul la Bucureşti.
Dacă la prima aventură pe banca tehnică a vicecampioanei Dică a rezistat un an şi jumătate, de această dată a plecat după doar trei luni şi câteva zile.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, dornic să revină cât mai rapid în fenomen de această dată, fostul antrenor al FCSB-ului s-ar fi înţeles deja cu noua echipă, potrivit Playsport.
Nicoale Dică ar fi semnat deja cu noua echipă
Nicolae Dică ar fi semnat deja contractul cu CS Mioveni şi ar urma să fie prezentat în scurt timp de noua sa formaţie, care se află în prezent pe ultimul loc al Superligii.
Conform sursei citate, pe lista de transferuri a lui Nicolae Dică s-ar afla şapte jucători, patru din Superligă şi trei din afară.
Dylan Mboumbouni şi Amadou Diallo, care au evoluat pentru Fk Jerv în prima ligă norvegiană în sezonul de abia încheiat, ar fi doriţi de fostul antrenor de la FCSB, alături de Amine Benchaib, mijlocaş de la Kortrjik, din Belgia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Shaquill Sno, de la Botoşani, Kevin Doukoure, de la Farul, şi Bryan Alceus, de la Argeş, ar mai fi pe lista lui Dică, interesul pentru ultimul fiind confirmat chiar de primarul Piteştiului.
”Alceus este dorit la Mioveni. Dică, dacă semnează, şi-a manifestat interesul pentru jucător”, a dezvăluit Cristian Gentea, potrivit sursei citate.
Bogdan Rusu, de asemenea o opţiune pentru Dică
Al şaptelea fotbalist ar fi un ”jucător de la FC Voluntari”, care ar completa lotul argeşenilor, alături de probabila revenire a lui Bogdan Rusu.
Nicolae Dică are şanse mari de a îl avea iar sub comanda pe atacant, care, după ce şi-a reziliat contractul cu FCSB, a recunocut că şi-ar dori să se întoarcă la Mioveni, măcar până la finalul sezonului.
La momentul actual, după 21 de etape, Mioveni are o singură victorie, doar nouă puncte, cel mai slab atac şi cea mai slabă apărare din Superligă.
- Citește și
- VIDEO | ”Bă, taci din gură, că mă enervezi!”. Hagi şi-a ieşit din minţi la amicalul Farului şi a început să ţipe la un spectator: ”E a şaptea oară, taci, tată!”
- Coşmarul trăit de un ciclist britanic. Târât din patul lui, i s-a pus la gât un cuţit ”în stil Rambo” şi a fost ameninţat şi jefuit. Mărturii şocante ale soţiei sale
- ”În locul lui, aş veni să joc, nu ar fi prea mult de negociat”. Marco Dulca, ”îndemnat” de oficialul clubului să semneze mai repede contractul: ”Sunt nişte probleme”
- Reacţie din interiorul FRF după ce Leo Strizu a fost lăsat acasă de FCSB, plecată în cantonament: ”Nu mi se pare în regulă. Asta e clar” | EXCLUSIV
- Motivul ascuns din spatele transferului lui Cristiano Ronaldo la Al Nassr! De ce au fost de acord saudiţii să îi plătească 400 de milioane de euro
- Laude pentru omul din spatele unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte din fotbalul românesc: ”Ne-a surprins şi pe noi” | EXCLUSIV
- OFICIAL | FC Argeş, al cincilea transfer al iernii! Cine este fundaşul pe care l-a adus Marius Croitoru la Piteşti: ”Bine ai venit!”
Afla mai multe despre: nicolae dică