Edi Iordănescu, nevoit să se gândească mult şi bine pe cine va miza în flancul apărării.
Problema fundaşului stânga la echipa naţională, continuă
După 1-1 cu Irlanda De Nord şi 2-3 contra Columbiei, „tricolorii” lui Edi Iordănescu se pregătesc de EURO!
Postul cu cele mai mari probleme pentru România este cel de fundaş stânga, poziţie pe care Nicuşor Bancu a fost titular în preliminarii, însă fără să convingă. Aşadar, selecţionerul trebuie să se gândească mult şi bine pe cine va miza în flancul apărării.
În mod normal, Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova) este varianta principală pe acest post. Doar că olteanul a devenit indisponibil chiar în lotul României pentru această acţiune, după o problemă medicală cu care venise de la club. El rămâne însă cea mai importantă soluţie pentru titularizare, în perspectiva EURO 2024.
Andrei Vochin a avut o serie de reproşuri la adresa jucătorilor care nu au ştiu să profite de postul deficitar de la naţională! Primul cu care a început a fost Andrei Borza!
Andrei Vochin: ”Tu îţi dai seama că Borza a fost la campionatul european de vara trecută? Era pasul urmator pentru el (n.r. prezenţa la EURO), să fac un sezon consistent.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În situaţia în care eşti acum la capitolul fundaş stânga, să ai Bancu, Opruţ, să împrovizezi, aduci orice... Să nu simţi momentul asta?!? Sî zici dă-l încolo de club. Putea să şi meargă dar sa evolueze, dar evoluaţia lui a fost uşor descrescătoare. Sper că a înţeles din asta.
Voiam ca exprimarea să fie alta, nu să uite ci să ţin minte toată viata! El putea să concureze cu şanse mari la postul de fundaş stâng la echipa naţională! Oportunitatea mai mare ca asta nu ştiu când...
La Ţicu e mai proastă situaţia pentru că e cu 5 ani mai mare. Dumitrescu se duce, pleacă, nu face nimic, se întoarce... Au fost jucători din lotul de tineret care nu au înţeles ce oportunitate au!”.
Următoarea acţiune a naţionalei României va avea loc la început de iunie, cu doar câteva zile înainte de startul EURO 2024 (14 iunie). Vor fi două amicale, Bulgaria şi Liechtenstein.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: borza, nationala româniei, fundas stanga