You are here:

Nistor şi-a explicat gesturile din timpul meciului cu Brăila: ”Lui îi dedic victoria. A venit în vestiar şi a început să plângă”

Nistor şi-a explicat gesturile din timpul meciului cu Brăila: ”Lui îi dedic victoria. A venit în vestiar şi a început să plângă”

Dinamo București

Comentarii

Dan Nistor a dat două goluri şi a oferit o pasă de gol, calificând-o practic de unul singur pe Dinamo în optimile Cupei României. Căpitanul lui Dinamo a explicat gesturile de după golurile marcate în partida de cupă.

Vreau să-i dedic această victorie lui Ionel Dănciulescu, îmi pare foarte rău că a plecat. Sper totuşi să se întoarcă. A venit la noi în vestiar, a început să plângă şi e păcat să plece, că aici e casa lui. Îmi doresc din tot sufletul să se întoarcă. Suporterii îl iubesc, noi îl iubim. E urât în vestiar fără el.

Am avut o relaţie foarte bună cu Bratu, vorbeam cu el, îmi cerea mult să strâng echipa lângă mine. Îi doresc multă baftă pe viitor, sper chiar să mai lucrăm pe viitor împreună. Am greşit că am stat pe telefon în timpul meciului. Îmi cer scuze, dar oamenii învaţă din greşeli.

M-a sunat cineva din galerie şi i-am transmis că de acum o să vorbesc mai mult în teren şi mai puţin în presă. Încă nu am semnat un contract nou cu Dinamo, dar ne-am înţeles şi urmează să semnez pe încă trei ani”, a spus Dan Nistor, la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: nistordinamobrailadanciulescu 

viewscnt
Articole similare