You are here:

Noi detalii despre transferul făcut de FCSB care încă nu a convins: ”E primit bine de tot de băieţi” | EXCLUSIV

Noi detalii despre transferul făcut de FCSB care încă nu a convins: ”E primit bine de tot de băieţi” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Gigi Becali l-a adus la începutul acestui an pe Luis Phelipe (22 de ani) de la Poli Iaşi, dar brazilianul încă nu a reuşit să se acomodeze la formaţia de pe primul loc din Superligă. Mihai Stoica a detaliat în ce situaţie se află acum jucătorul sud-american.

FCSB a câştigat meciul cu FC Voluntari, scor 2-1, în etapa a 28-a din Superliga României.

Deşi ilfovenii au condus la pauză, oaspeţii au revenit în joc prin ”dubla” lui Florinel Coman şi au reuşit la final să pună mâna pe cele trei puncte.

Luis Phelipe, apărat după meciul cu Voluntari: ”Nu poţi să spui că el e cauza jocului neaşteptat de slab”

În această partidă a evoluat şi Luis Phelipe. Brazilianul adus de la Poli Iaşi a început ca titular, dar a fost scos la pauză. În locul său a fost introdus David Miculescu.

La o zi distanţă după cele petrecute la Voluntari, jucătorul sud-american a fost luat în colimator de Gigi Becali, care l-a criticat şi a precizat că nu îl va mai folosi odată cu începerea play-off-ului.

Tot despre situaţia lui Luis Phelipe a vorbit şi Mihai Stoica, cel care a afirmat că brazilianul a fost primit bine de vestiarul FCSB-ului şi că este foarte serios la antrenamente.

”E o problemă de adaptare, dar nu pot să spun că a fost execrabil. Cine a fost bun de la noi în prima repriză? De exemplu, Risto nu a fost bine în prima, dar în a doua a fost senzaţional. La fel şi fundaşii centrali.

Nu poţi să spui că el e cauza jocului neaşteptat de slab din prima reprizşă. E copil încă. Noi avem răbdare. Phelipe e ok, se antrenează foarte, foarte bine. E un tip foarte simpatic şi e primit bine de tot de băieţi”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

De când a ajuns la FCSB, contra sumei de 200.000 de euro, Luis Phelipe a jucat doar şase meciuri pentru bucureşteni şi nu a reuşit vreo contribuţie ofensivă.

În urma celei mai recente victorii, FCSB este în continuare lider în Superligă, cu 61 de puncte, dar de această dată a luat şi un avans de 10 puncte faţă de următoarea clasată, Rapid.

Afla mai multe despre: fcsbmihai stoicaluis phelipesuperliga 

viewscnt
Articole similare