Fostul preşedinte al Federaţiei Franceze de Fotbal, Noel Le Graet, ar fi invitat 28 de prieteni şi membri ai familiei sale la finala Cupei Mondiale, pe locurile alocate FFF, susţine Le Monde.
Le Graet a obţinut de la FIFA locuri suplimentare, pe lângă cele de care Federaţia Franceză beneficia deja în virtutea protocolului. Fiecare federaţie finalistă primeşte o cotă de locuri, între care se numără două la tribuna prezidenţială şi opt la tribunele oficiale. FFF a obţinut însă încă 20 de locuri la tribunele prezidenţială şi oficiale.
Noel Le Graaet a plătit transportul cu avionul până în Qatar pentru apropiaţii săi. Au ajuns astfel, pentru a asista la finala CM, membri ai familiei sale, prieteni. Printre invitaţi s-a numărat şi Philippe Le Goff, primarul oraşului Guingamp. Le Graet a fost primarul oraşului Guingamp. Au fost la finală şi foşti şi actuali conducători ai clubului Guingamp, soţiile lor şi un sponsor.
Drept urmare, membri ai Comitetului Executiv al FFF au fost “retrogradaţi” pe locuri cu o vizibilitate redusă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În Qatar, invitaţii au fost transportaţi şi cazaţi pe cheltuiala FIFA.
“FIFA şi Gianni Infantino rezolvaseră deja situaţia, erau multe camere goale în hotelurile din Qatar în momentul finalei”, a afirmat Le Graet.
Franţa a fost învinsă de Argentina, scor 4-2, la lovituri de departajare, în finala Cupei Mondiale din Qatar, la 18 decembrie 2022. Meciul s-a disputat pe stadionul Lusail.
Le Graet a demisionat la 28 februarie din funcţia de preşedinte al FFF, confruntându-se cu acuzaţii de hărţuire morală şi sexuală şi cu un audit.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: infantino