În acest an, Supercupa Spaniei se desfăşoară într-un format inedit. Patru echipe se luptă în Arabia Saudită pentru a vedea cine este supercampioana din Spania. Real Madrid nu va putea conta pe trei titulari, unul dintre ei fiind Eden Hazard.
Supercupa se desfăşoară într-un sistemul Final Four, iar Real Madrid va juca semifinala cu Valencia miercuri. Din nefericire pentru fanii echipei "blanco", Zidane nu se va putea baza la meciul cu Valencia şi la eventuala finala de duminică, cu Atletico Madrid sau FC Barcelona, pe Eden Hazard, Gareth Bale şi Karim Benzema, practic trei dintre cei mai importanţi jucători pe care îi avea la dispoziţie.
Dacă despre Hazard se ştia că va absenta din Arabia Saudită, accidentările lui Bale şi Benzema au venit în meciul cu Getafe, câştigat de "galactici" cu 3-0. Atacantul francez a suferit o leziune la piciorul stâng, după anunţă site-ul oficial al lui Real.
Tot prin intermediul site-ului oficial, Real Madrid a anunţat şi accidentarea lui Gareth Bale. "După testele la care a fost supus, Gareth Bale a fost diagnosticat cu o infecţie în tractul respirator", anunţă Los Blancos.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 16 goluri în 24 de meciuri a marcat Benzema pentru Real în acest sezon. El a oferit şi şapte assist-uri
Eden Hazard nu va juca în Supercupa Spaniei
Zidane a precizat că Hazard nu va fi prezent la competiţia de la Jeddah, din 8-9 ianuarie (semifinale cu Valencia) şi o eventuală finală la 12 ianuarie.
Atacantul belgian are probleme la glezna dreaptă încă de la meciul cu PSG, din 26 noiembrie, din Liga Campionilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bale, benzema, accidentari real madrid