Triplu medaliat la Europenele U15, Robert Istrate face parte din lotul national de la 12 ani.
Visează să joace tenis de masă cu Messi
Robert Istrate este, la doar 15 ani, unul dintre cei mai valoroşi reprezentanţi ai noului val din tenisul de masă românesc. Multiplu medaliat la Campionatele Europene, el recunoaşte că cea mai mare bucurie o are când reprezintă România în competiţiile internaţionale.
Tenisul de masă românesc are viitor de aur, iar Robert Istrate este doar unul dintre cei de numele cărora se leagă speranţele tuturor iubitorilor acestui sport pentru a duce mai departe seria de rezultate foarte bune obţinute în arena internaţională. Adolescentul care abia a trecut în clasa a noua, spune că să joace pentru România e cea mai mare onoare.
„Este o mândrie să fac parte din echipa naţională. Sunt foarte mândru că am oportunitatea să reprezint România la cel mai înalt nivel. Joc la naţională de la 12 ani. Îmi amintesc că m-am dus cu emoţii acolo, pentru că eram cu cei mai buni jucători din ţară. De asemenea, erau emoţii şi pentru că trebuia să joc contra jucătorilor din alte ţări”, spune Robert Istrate, component al lotului naţional de juniori de tenis de masă, pentru Sportsnet.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chiar dacă e deja un campion recunoscut în lumea tenisului de masă, Robert nu uită visele din copilărie. Atunci când urmărea desenele animate cu Tom şi Jerry şi se visa Ironman.
„La Tom şi Jerry mă uitam când eram mic, îmi plăcea mult. Ţineam cu Jerry, clar. Ca super-erou preferat, voiam să fiu Ironman. Îmi plăcea mult de el când eram mic”, a adăugat sportivul.
Robert are şi un vis ascuns: să-l înveţe tenis de masă pe argentinianul Lionel Messi. După care să-l învingă.
„Dintre toate vedetele sportului, pe Lionel Messi aş vrea să-l învăţ tenis de masă. Normal, după ce îl învăţ, să-l şi bat”, a adăugat Robert Istrate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A început tenisul de masă inspirat de fratele mai mare
Povestea de dragoste dintre Robert şi tenisul de masă a început cumva firesc, încă de când era foarte mic. Îşi însoţea fratele mai mare, pe Andrei – şi el multiplu campion european de cadeţi, juniori şi tineret – la antrenament. Iar joaca s-a transformat în ceva serios relativ repede.
„Am început tenisul de masă inspirat de fratele meu, Andrei. Mergeam cu el la sală când eram mic. El se antrena, eu mă jucam prin sală şi într-o zi am decis că vreau să practic şi eu acest sport. Mi-am spus că dacă îmi va plăcea, să fac de performanţă. Şi mi-a plăcut”, recunoaşte jucătorul.
A cucerit trei medalii la europeanul din Suedia
Pentru Robert, anul acesta a fost unul foarte bun, cu multe concursuri interne şi internaţionale la care a participat. Cele mai frumoase amintiri le are de la Campionatele Europene U15 de la Malmo, unde a cucerit trei medalii.
El a cucerit argintul în proba de simplu, dar şi în cea de echipe, acolo unde i-a avut coechipieri pe Matei Eparu şi pe Mihai Nagy. A treia medalie de bronz a fost cucerită la dublu mixt, alături de Andreea Băiaşu.
„A fost un an foarte bun, cu multe rezultate remarcabile şi cu multe medalii obţinute la concursurile importante. La europenele de la Malmo a fost foarte bine. A fost un concurs foarte dificil, unde am reuşit să obţin medalia de argint la simplu şi la echipe şi medalia de bronz la dublu mixt. A fost un concurs excelent pentru mine. Cea mai frumoasă amintire este medalia de la simplu, pentru că e cea mai importantă probă şi nu degeaba se spune că e proba adevărului. Şi reuşind să obţin o medalie valoroasă acolo am fost foarte mândru", a mai spus Robert Istrate.
De altfel, sportivul recunoaşte că, deşi i-ar fi greu să aleagă, totuşi proba de simplu e favorita lui.
„Cred că, de fapt, proba de simplu îmi place cel mai mult, deoarece sunt doar eu şi cu mine la masă. Eu ştiu ce am în cap, ce îmi doresc să fac şi la simplu îmi place cel mai mult. Nu sunt un jucător nervos. De fapt, depinde de situaţie, de concurs, dacă e presiune, dacă e stres. Mai sunt şi nervi, dar încerc să fiu cât mai calm posibil”, a încheiat Robert Istrate, component al lotului naţional de juniori de tenis de masă.
Afla mai multe despre: robert istrate, robert istrate tenis de masa, tenis de masa romania