You are here:

Novak Djokovic şi Aryna Sabalenka, aleşi campionii ITF ai anului. Sârbul a stabilit un nou record fabulos

Novak Djokovic şi Aryna Sabalenka, aleşi campionii ITF ai anului. Sârbul a stabilit un nou record fabulos

Tenis

Comentarii

Sârbul Novak Djokovic a fost desemnat campion ITF la masculin pentru a opta oară, un record, după un nou sezon de excepţie.

Djokovic se află în fruntea clasamentului all-time al campionilor ITF la masculin - cu două trofee mai mult decât Pete Sampras - după ce a câştigat premiul pentru prima dată după 2021. De asemenea, el a depăşit acum şi recordul de şapte trofee al lui Steffi Graf.

Acest trofeu vine după o campanie în care Djokovici a triumfat la trei dintre cele patru turnee de Grand Slam pentru a treia oară în cariera sa, ridicând trofeul la Australian Open, Roland Garros şi US Open.

Djokovic, liderul ATP, a egalat în 2023 recordul lui Margaret Court de 24 de titluri de grand slam la simplu.

"Este încununarea sezonului, să termin anul pe locul 1 mondial", a declarat Djokovic. "Cred că este visul oricărui jucător de tenis. Este unul dintre cele mai dificile lucruri de făcut în sportul nostru. Să câştigi Grand Slam-uri şi să fii numărul 1 în lume sunt probabil culmile sportului".

La feminin, Arina Sabalenka a fost desemnată pentru prima dată campioană ITF la feminin, în urma unui sezon uimitor de consistent, în care a ajuns cel puţin în semifinale la toate cele patru turnee de grand slam.

"2023 a fost un sezon incredibil pentru mine şi sunt foarte fericită să fiu numită campioană mondială ITF", a declarat Sabalenka. "De la câştigarea primului meu titlu de simplu de grand slam, la Australian Open, şi până la a ajunge pentru prima dată numărul 1 mondial, a fost un an uimitor".

Afla mai multe despre: djokovicsabalenka 

viewscnt
Articole similare