Nicolae Dică (42 de ani) a vorbit despre unul dintre jucătorii pe care i-a avut sub comandă la FCSB. Tehnicianul a rămas impresionat de acesta, chiar dacă nu a dat randamentul aşteptat în perioada respectivă.
Nicolae Dică a semnat la începutul acestui an cu CS Mioveni, ultima clasată din Superligă.
Iar dacă misiunea pentru salvarea de la retrogradare părea imposibilă la început, Dică a obţinut deja prima victorie chiar la primul meci, 1-0 în faţa Petrolului Ploieşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tehnicianul în vârstă de 42 de ani a vorbit despre al doilea mandat pe care l-a avut la FCSB, atunci când l-a avut sub comandă pe Octavian Popescu.
Nu a dat randament sub comanda lui, dar Nicolae Dică a rămas impresionat: ”Rar mai găseşti jucători cu inteligenţa lui”
Tânărul mijlocaş este considerat jucătorul pe care Gigi Becali va lua zeci de milioane de euro pe eventualul transfer al acestuia, dar în mandatul lui Dică a intrat într-un con de umbră.
Octavian Popescu a avut evoluţii sub aşteptări cu Nicolae Dică la cârmă, fiind criticat în multe rânduri, iar odată cu despărţirea de antrenor, mijlocaşul a început din nou să impresioneze.
Totuşi, noul antrenor al lui Mioveni îl consideră pe Octavian Popescu printre cei mai tehnici şi inteligenţi jucători din fotbalul românesc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Constanţa o poţi realiza în timp. Cu ajutorul experienţei, poţi să ajungi să faci cât mai multe meciuri bune. Acum, el este un jucător tânăr şi este clar că are oscilaţii.
Dar trebuie ca lumea să aibă răbdare cu el, pentru că este un jucător care se antrenează bine şi are calităţi senzaţionale.
Mă refer mai ales la partea ofensivă, unde rar mai găseşti jucători buni unu contra unu şi jucători cu inteligenţa lui”, a declarat Dică, potrivit ProSport.
Cotat la patru milioane de euro, Octavian Popescu a împlinit 20 de ani la finalul anului trecut, iar acest sezon a adunat 34 de meciuri şi a livrat două goluri şi şase pase decisive, pentru FCSB.
- Citește și
- ”Miracolul” de la FCSB: ”Tot nu cred”. Dialog savuros în direct între Cosmescu şi MM: ”Dacă te taie unul cu cuţitul, te duci acolo!” | VIDEO EXCLUSIV
- Un fotbalist român a stârnit interesul lui Juventus, Dortmund şi Milan! Unde urmează să meargă: ”Va fi acolo pentru a purta discuţii cu clubul”
- OFICIAL | Mihai Costea s-a transferat: ”Am venit încrezător că o să promovăm”. Va face din nou pereche în atac cu fratele său, Florin
Afla mai multe despre: fcsb, nicolae dica, octavian popescu