You are here:

”Nu ai ce să îi reproşezi”. Jucătorul de la CFR Cluj care beneficiază de toată lauda lui Panduru: ”Arată la fel” | EXCLUSIV

”Nu ai ce să îi reproşezi”. Jucătorul de la CFR Cluj care beneficiază de toată lauda lui Panduru: ”Arată la fel” | EXCLUSIV

CFR Cluj

Comentarii

Un jucător de la campioana CFR Cluj are parte de toată lauda lui Basarab Panduru (52 de ani). Expertul Orange Sport s-a arătat impresionat de calităţile pe care încă le posedă fotbalistul lui Dan Petrescu aflat pe final de carieră.

CFR Cluj a optat ca pregătirea echipei în această iarnă să se desfăşoare în Spania, acolo unde a disputat prima partidă de verificare.

Campioana României a remizat, scor 1-1, cu Holstein Kiel, echipă din 2 Bundesliga. Golul clujenilor a fost marcat de Claudiu Petrila, în timp nemţii au înscris după o gafă de curtea şcolii în defensiva lui Dan Petrescu.

”Nu ai ce să îi reproşezi”. Jucătorul de la CFR Cluj care beneficiază de toată lauda: ”Arată la fel” | EXCLUSIV

În acest meci a evoluat şi Ovidiu Hoban. Nu din primul minut, dar şi-a făcut apariţia în partea secundă. Şi la fel ca în campionat, a impresionat prin prestaţia sa.

Acum a avut parte de toată lauda lui Basarab Panduru. Fostul internaţional l-a lăudat pe fotbalistul ajuns la 40 de ani, vârstă pe care a împlint-o la finalul anului trecut.

De asemenea, mijlocaşul a beneficiat şi de aprecierea managerului general de la echipa rivală la titlul în Superligă, FCSB.

”A schimbat acum prefixul. A făcut 40 (n.r. de ani). Arată foarte bine pentru vârsta lui”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Basarab Panduru a fost vizibil impresionat de pofta de joc pe care Ovidiu Hoban o demonstrează cu fiecare apariţie pe care o are pe terenul de fotbal.

”Nu ai ce să îi reproşezi. Arată la fel ca în prima zi. Nu cred că are nici o schimbare. E incredibil cum joacă”, a adăugat şi Panduru.

Deşi a schimbat recent prefixul, Hoban continuă să prinde multe minute de joc din partea lui Dan Petrescu.

Antrenorul campioanei îl consideră unul dintre ce mai importanţi jucători cu experienţă, categorie unde în prim plan se află, fără îndoială, Ciprian Deac, care în luna februarie va împlini 37 de ani.

Ovidiu Hoban a ajuns la CFR Cluj în vara anului 2017. Alături de ardeleni, a cucerit toate cele cinci campionate la rând din ultimii ani.

În actuala stagiune, mijlocaşul a bifat 21 de meciuri în toate competiţiile, reuşind două goluri şi două pase decisive.

Afla mai multe despre: cfr clujhobanveterendeac 

viewscnt
Articole similare