You are here:

"Nu am niciun motiv să fiu în vacanţă". Bernadette Szocs a învins campioana olimpică, iar acum vrea să scrie istorie la Paris | FOTO

"Nu am niciun motiv să fiu în vacanţă". Bernadette Szocs a învins campioana olimpică, iar acum vrea să scrie istorie la Paris | FOTOgalerie foto

Sporturi

Comentarii

Bernadette Szocs, cea mai bine clasată jucătoare de tenis de masă din România în acest moment, a pus pe pauză orice ar putea să o distragă de la cel mai mare vis al ei: o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris. Frumoasa sportivă recunoaşte că munceşte zilnic din greu, fără să e abată de la un program strict.

Bernadette Szocs a decis: fără vacanţă în drumul spre medalia olimpică

Bernadette Szocs are un final de an plin de competiţii, iar sportivei îi stă gândul doar la tenisul de masă! Chiar dacă 2023 a fost şi este încărcat, ea nu vrea să audă de vacanţă!  

„Eu nu voi avea vacanţă pentru că la început de an voi avea foarte multe concursuri şi vreau să mă antrenez foarte bine. Mai este foarte puţin până la Jocurile Olimpice şi îmi doresc o medalie, iar acum nu am niciun motiv să fiu în vacanţă. Singura mea motivaţie este să fiu în sala de tenis de masă”, a spus Bernadette Szocs, componentă a lotului naţional de tenis de masă al României, pentru Sportsnet.ro

Nu şi-a revenit după Campionatul European

Au trecut două luni de la Campionatul European pe echipe de la Malmo, de unde româncele s-au întors vicecampioane europene, dar Bernie e încă tristă.   

„Pentru mine, a fost o înfrângere dureroasă. Nici acum nu am trecut peste înfrângerea din finală, pentru că îmi doream foarte mult să câştigăm titlul european. Înainte cu o lună le-am bătut pe nemţoaice”, a recunoscut Bernadette Szocs.

Frumoasa sportivă explică şi motivul dezamăgirii sale: “Dacă deveneam campioane europene, eram calificate direct la Jocurile Olimpice. De-asta a fost atât de dureros pentru mine”. 

Sportiva este convinsă că la anul, la Jocurile Olimpice de la Paris, va veni şi medalia mult aşteptată.  

„Da, pot să spun că îmi doresc foarte mult şi simt că pot să fac acest rezultat ca să reuşesc să îndeplinesc visul. Ştiu că sunt pe drumul cel bun”, a adăugat Bernadette Szocs. 

Va fi prezentă la Cupa Mondială din China  

La cel mai important turneu individual recent încheiat, WTT Champions Frankfurt 2023, Bernadette Szocs a terminat în primele 8. La competiţia din Germania, românca a reuşit să o elimine în drumul spre sferturi pe campioana olimpică Chen Meng, locul 2 mondial. Între 4-10 decembrie, fetele şi băieţii din loturile naţionale de tenis de masă ale României vor participa la Cupa Mondială de la Chengdu, China.  

  •  „Această competiţie este ceva nou pentru noi, este prima dată când vom concura într-o echipă mixtă. Vom juca în probele de dublu, mixt şi simplu. Sperăm să ne întoarcem cu medalii din China” - Bernadette Szocs, componentă a lotului naţional de tenis de masă al României.  

Pentru turneul din China din echipa fetelor fac parte: Bernadette Szocs, Eliza Samara, Adina Diaconu şi Andreea Dragoman, iar băieţii vor fi în componenţa: Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu, Andrei Istrate şi Darius Movileanu.   

 

 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: bernadette szocstenis de masabernadette szocs tenis de masa 

viewscnt
Articole similare