You are here:

Nu e glumă. Arsenal chiar îl vrea pe Ianis Stoica. Englezii au cerut pe 8 octombrie primele informaţii despre atacantul FCSB-ului

Nu e glumă. Arsenal chiar îl vrea pe Ianis Stoica. Englezii au cerut pe 8 octombrie primele informaţii despre atacantul FCSB-ului

FCSB

Comentarii

Interesul lui Arsenal pentru Ianis Stoica nu este doar un zvon. Englezii au cerut informaţii încă din urmă cu două luni.

Gigi Becali a dezvăluit că are o ofertă de 7,5 milioane de euro de la Arsenal pentru tânărul Ianis Stoica. O informaţie ce părea greu de crezut, în contextul în care puţini fotbalişti români au făcut pasul direct spre un club de o asemenea importanţă.

Însă Liubliana Nedelcu susţine că interesul lui Arsenal pentru Ianis Stoica este cât se poate de real şi oferă şi câteva detalii.

Nu e glumă. Arsenal chiar îl vrea pe Ianis Stoica

Dacă iniţial părea greu de crezut, se pare că interesul lui Arsenal pentru Ianis Stoica este cât se poate de real. Impresara Liubliana Nedelcu susţine că englezii au întrebat încă de pe 8 octombrie despre Ianis Stoica.

Înainte de această dată, dar şi după, cei de la Arsenal Londra l-au monitorizat pe tânărul atacant al FCSB-ului:

”Prima oară când cei de la Arsenal au întrebat despre Ianis Stoica a fost la începutul lui octombrie! 8 octombrie, mai exact, iar toate discuţiile despre “un posibil interes” nu îşi au rostul pentru că interesul este real, nu posibil”, a scris Liubliana Nedelcu pe contul ei de Facebook.

Gigi Becali nu-l lasă pe Ianis Stoica să se transfere la Arsenal Londra

Patronul FCSB nu este prea impresionat de numele echipei care vrea să-l transfere pe Ianis Stoica. Gigi Becali susţine că tânărul atacant trebuie să rămână în continuare la FCSB şi că va pleca pe o sumă mult mai mare:

”Tată, lucrurile sunt clare cu Ianis Stoica. Că am cerut eu pe Ianis Stoica 10 milioane, deşi mi se dăduse 7, este altă treabă. Ştiu eu de ce am cerut banii ăia şi ştiu şi de ce am spus lucrul ăsta public.

Însă, la mine lucrurile sunt foarte clare. Nu o să vedeţi vor pleca de la mine jucători de 18, 19 ani. Nu o să dau eu drumul la fotbalişti tineri de la FCSB după două, trei duşuri făcute în vestiarul echipei mele”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.

Până una-alta, Ianis Stoica a devenit unul dintre răsfaţaţii patronului FCSB. Pe 8 decembrie, tânărul atacant a împlinit 19 ani şi a primit un cadou impresionant de la Gigi Becali: ”Lui Ianis Stoica i-am cumpărat apartament azi, de ziua lui”, a spus Becali la Pro X.

Afla mai multe despre: ianis stoica 

viewscnt
Articole similare