Galatasaray a făcut un nou pas greşit în campionatul Turciei, 2-2 cu Altay, una dintre echipele abia promovate în Superligă, prilej pentru presa din Turcia să-l critice pe Fatih Terim. Antrenorul formaţiei "CimBomBom" a l-a lăsat pe banca pe Olimpiu Moruţan până în minutul 68 şi şi-a atras critici din partea jurnaliştilor.
"Nu e posibil". Fatih Terim, pus la zid după o decizie în privinţa lui Moruţan! Critici dure
Presa din Turcia nu l-a iertat pe Fatih Terim după un nou pas fals pe care Galatasaray l-a făcut în campionat. Echipa din Istanbul a făcut egal, 2-2 cu Altay, într-un meci în care Alexandru Cicâldău a lipsit fiind infectat cu COVID-19, iar Olimpiu Moruţan a intrat abia în minutul 70. Decizia de a-l ţine pe bancă pe Moruţan i-a adus critici "Împăratului" Terim.
Presa din Turcia a ţinut să critice introducerea lui Moruţan pe teren, pe care o consideră târzie. „Ok, nu e Cicâldău, dar atunci de ce îl bagi pe Moruţan, omul paselor fine, abia în minutul 70?! Nu ştiu dacă trebuie să-l întrebăm asta pe Ateş, Inan sau Terim.
Nu este posibil să joci fără un actor creativ. Este precum mâncarea slabă”, a scris jurnalistul Arif Kizlyalin într-un comentariu postat de publicaţia Cumhuruyet.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Olimpiu Moruţan a intrat pe teren în meciul Galatasaray - Altay 2-2 în minutul 68, în locul lui Antalyali.
În urma unui nou meci egal, Galatasaray a rămas pe locul şase în clasamentul din Superligă, cu 23 de puncte, la 13 în spatele liderului neînvins Trabzonspor. Formaţia "CimBomBom" are trei egaluri şi o înfrângere în ulitimele cinci meciuri de campionat, dar îi merge bine în Europa League, unde e liderul grupei E (11 puncte) cu un meci înainte de 16-imile de finală.
- 3 - trei goluri şi trei pase de gol a strâns Olimpiu Moruţan în 17 meciuri jucate pentru Galatasaray în toate competiţiile acestui sezon
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: olimpiu morutan, fatih terim, critici, galatasaray