Presa din Turcia anunţă că Besiktas are un nou antrenor, ales de conducători dintr-o listă cu trei nume, printre care şi un român. Marius Şumudică nu ar fi prins lista finală a clubului de tradiţie din Istanbul.
Cine e noul antrenor al lui Besiktas
Beşiktaş a anunţat, miercuri seară, că s-a despărţit de tehnicianul Valerien Ismael. Decizia vine după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, între care se numără şi eşecul de luni din meciul cu Hatayspor, scor 1-2.
Miercuri, conducătorii lui Besiktas, în frunte cu preşedintele Ahmet Nur Cebi, au alcătuit lista cu posibilii înlocuitori.
Milliyet.com.tr susţine că în "finala" pentru banca "vulturilor" au intrat Senol Günes, Sergen Yalcin şi Mircea Lucescu, tehnicianul român care e sub contract cu Dinamo Kiev, campioana Ucrainei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Preşedintele şi ceilalţi conducători au dezbătut toate cele trei nume şi au trecut la vot. Toţi au hotărât pentru un antrenor cu experienţă, iar şefii au votat în unanimitate pentru Senol Günes, care va fi instalat ca noul antrenor al lui Besiktas.
Momentan, fostul selecţioner al Turciei este liber de contract, după despărţirea de prima reprezentativă, în urmă cu un an. Senol Günes va fi la al doilea mandat la echipa din Istanbul, după ce i-a mai antrenat pe "vulturi" între 2015-2019, când a cucerit două titluri de campion al Turciei.
Fotomac anunţa, miercuri, că Marius Şumudică se află pe "lista scurtă" a lui Beşiktaş. "Am contract cu Al Raed, trebuie să-mi respect contractul", a spus Marius Şumudică în momentul în care a fost chestionat de jurnaliştii turci.
Mircea Lucescu rămâne la Dinamo Kiev
Dinamo Kiev este pe locul 8 în clasament, cu 10 puncte, şi nici situaţia din grupa din Europa League nu e strălucită. Campioana Ucrainei e ultima în clasament, cu niciun punct în spatele lui Fenerbahce, Rennes şi AEK Larnaca.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Totuşi, patronul Igor Surkis a dezvăluit că nu ia în calcul despărţirea de antrenorul care s-a aflat acum în vederea lui Besiktas.
"Contractul lui Lucescu nu include nicio clauză financiară dacă îl concediez sau dacă pleacă singur. Contractul nostru este construit pe baza unor termeni între domni. Lucescu poate pleca în orice moment, dar nu poate pleca fără să fie învingător.
Lucescu va lucra la Dinamo cât va putea sau până când spune că nu va putea să mai dea nimic acestei echipe. Este nevoie de o scurtă pauză şi Lucescu va readuce echipa la nivelul anterior. Sunt sigur de asta", a spus Surkis, conform ua-football.com.
- Citește și
- VIDEO | Ca-n schiţele lui Caragiale. Viceprimarul a luat cuvântul la prezentarea lui Croitoru, dar a greşit discursul. Primarul l-a oprit şi a intervenit instant
- "Multe lucruri sunt total neadevărate". Marius Croitoru recunoaşte ce a găsit la U Craiova 1948. Ce spune despre Adrian Mititelu | EXCLUSIV
- Primul lucru pe care au reuşit avocaţii să-l afle în cazul dopajului Simonei Halep! Răsturnări incredibile de situaţie în doar câteva ore
- Valeriu Iftime a ajuns sponsorul uneia dintre cele mai frumoase şi cunoscute tenismene din WTA! Cum a fost posibil şi ce s-a întâmplat la Roland Garros | FOTO
Afla mai multe despre: marius sumudica, mircea lucescu, antrenor besiktas, besiktas