Cosmin Contra a negat un conflict cu Mihai Stoica la vestiarele Arenei Naţionale, după derby-ul câştigat de FCSB, scor 3-2, cu Dinamo.
Însă antrenorul "câinilor" consideră că managerul roş-albaştrilor nu ajută cu nimic fotbalul românesc.
"Ştim foarte bine că lui Mihai Stoica îi place să provoace, toată viaţa a făcut lucrul ăsta. Din păcate, cred că lumea îl cunoaşte pe MM Stoica şi nu are rost să vorbim de un personaj care nu face niciun bine fotbalului românesc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aş prefera să nu vorbesc de asemenea personaje şi să vorbesc de clubul Dinamo, de jucătorii mei, care au dat totul pe teren, care au meritat să câştige. Nu am câştigat pentru că nu a vrut cineva", a declarat Contra la conferinţa de presă organizată după derbi.
FCSB a învins-o pe Dinamo, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, scor 3-2 (2-2), într-un meci din etapa a şasea a Ligii I. "Câinii" au jucat în inferioritate numerică din minutul 75, când a fost eliminat Ismael Lopez Blanco. De la Dinamo a fost eliminat şi Răuţă, în minutul 90+1.
Au marcat Tănase ‘8, ’76 (penalty) şi Cristea ’17 pentru gazde, respectiv Borja Valle ’26 (penalti) şi Cristea ’42 (autogol) pentru Dinamo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin contra, dinamo, fcsb