You are here:

”Nu îl veţi mai vedea niciodată în viaţa voastră”. Jucătorul de la FCSB tocmai a primit vestea. Poziţia pe care nu va mai juca

”Nu îl veţi mai vedea niciodată în viaţa voastră”. Jucătorul de la FCSB tocmai a primit vestea. Poziţia pe care nu va mai juca

FCSB

Comentarii

Gigi Becali a tras concluzii cu privire la victoria la limită în faţa rivalei Dinamo şi a vorbit cu subiect şi predicat despre unul dintre jucătorii de la FCSB.

FCSB a câştigat derby-ul cu Dinamo, scor 2-1, pe Arena Naţională, în etapa a doua din Superliga României.

Dinamo a deschis scorul în minutul 24 prin Perica, însă FCSB a restabilit egalitatea chiar înainte de pauză graţie reuşitei lui Miculescu după un corner. 

Golul decisiv i-a aparţinut lui Baba Alhassan, care a marcat cu un şut splendid de la distanţă, în minutul 85.

Decizia luată pentru jucătorul de la FCSB: ”Nu va mai fi acolo niciodată”

Integralist în echipa campioanei a fost şi Juri Cisotti. Italianul a luminat jocul la mijlocul terenului, mai ales în repriza a doua când a jucat pe o poziţie mai avansată.

Astfel, acesta şi-a adus aportul la golul victoriei reuşit de Baba Alhassan. Prin urmare, Gigi Becali a anunţat postul din teren pe care Cisotti nu va mai juca vreodată la echipa roş-albastră.

”Noi am controlat meciul şi în prima repriză, numai că jucam haotic. N-aveam ordine în teren, un jucător care să dirjeze jocul, dar, în repriza a doua, când s-a mutat Cisotti şi cu Baba Alhassan, după aia a fost clară treaba. Nu au mai fost probleme.

(n.r. ăsta e postul lui Cisotti, în spatele atacantului?) Nu îl veţi mai vedea pe Cisotti niciodată în viaţa voastră mijlocaş central. Eu când spun aşa, aşa fac. Cisotti nu va mai fi acolo niciodată.

Dacă jucăm în trei, cu inter, da, joacă, dar aşa, să mai fie el în ăia doi închizători, niciodată nu va mai fi, cât timp este la mine”, a declarat Gigi Becali Becali, la Palat.

Adus în iarnă de la Oţelul, Juri Cisotti a evoluat în 13 meciuri pentru FCSB şi a livrat două goluri şi două pase decisive.

Afla mai multe despre: fcsbgigi becalijuri cisotti 

viewscnt
Articole similare