You are here:

Nu l-au adus pe Mbappe, dar transferă un atacant cu cifre similare

Nu l-au adus pe Mbappe, dar transferă un atacant cu cifre similare

Real Madrid

Comentarii

Real Madrid nu l-a putut transfera în această vară pe Kylian Mbappe Lotin, atacantul de 19 ani de la Paris Saint Germain, considerat cel mai potrivit înlocuitor pentru Cristiano Ronaldo, atât de conducerea Realului cât şi de fanii merengue. Şi totuşi, gruparea blanco transferă tot din Ligue 1 un atacant cu cifre similare în sezonul trecut.

Mariano Diaz va juca din nou la Real Madrid. În aşteptarea anunţului oficial al înţelegerii dintre părţi, presa spaniolă a descoperit un detaliu interesant.

Madridul nu l-a putut aduce pe Kylian Mbappe de la PSG, dar transferă un atacant care în sezonul trecut a marcat la fel de mult.

În 46 de meciuri din sezonul 2017-2018, Mbappe a marcat de 21 de ori pentru gruparea pariziană, în timp ce în acelaşi sezon, Mariano Diaz a punctat tot de 21 de ori pentru Olympique Lyon în 45 de meciuri jucate.

Mbappe a marcat patru goluri în Uefa Champions League în 8 meciuri, în timp ce Diaz a punctat de două ori în Uefa Europa League.

Interesant este că în Ligue 1, Mbappe a jucat 27 de meciuri sezonul trecut, a marcat de 13 ori şi a reuşit 7 pase decisive, în timp ce Mariano a bifat 34 de meciuri, a înscris de 18 ori şi a pasat decisiv în alte 5 rânduri.

Desigur, comparaţia presei spaniole este puţin forţată, cei doi fotbalişti având roluri destul de diferite în teren, alţi coechipieri şi o altă anvergură pe piaţă. Totuşi, Real Madrid câştigă un fotbalist cu cifre, al cărui transfer nu anulează neaparat un eventual transfer al lui Kylian Mbappe pe viitor pe Santiago Bernabeu. 

Afla mai multe despre: mariano diazmbappereal madridtransferuricomparaţie 

viewscnt
Articole similare