You are here:

”Nu-l mai scoate nimeni din echipă”. Gigi Becali are un nou favorit la FCSB. Ce a observat la meciul cu Anderlecht

”Nu-l mai scoate nimeni din echipă”. Gigi Becali are un nou favorit la FCSB. Ce a observat la meciul cu Anderlecht

Fotbal intern

Comentarii

Gigi Becali a oferit o serie de reacţii după meciul încheiat la egalitate între FCSB şi Anderlecht, în Conference League. Patronul vicecampioanei României l-a ridicat în slăvi pe unul dintre jucătorii pregătiţi de Nicolae Dică, despre care a precizat ”că nu va putea fi scos din echipă”.

FCSB a remizat în deplasare cu Anderlecht, scor 2-2, în etapa a cincea a grupelor din Conference League.

Formaţia bucureşteană a făcut un joc bun, dar rezultatul final nu o ajută la nimic. Este deja matematic eliminată din competiţie, cu o etapă înainte de final.

La finalul meciului, aşa cum îi stă în fire, Gigi Becali a făcut o serie de declaraţii despre echipa sa şi a analizat prestaţiile mai multor jucători.

”Nu-l mai scoate nimeni din echipă”. Gigi Becali are un nou favorit la FCSB. Ce a observat la meciul cu Anderlecht

Despre unul dintre ei a avut numai cuvinte de laudă. Patronul roş-albaştrilor a făcut a evidenţiat jocul solid făcut la mijlocul terenului de Răzvan Oaidă.

Integralist în partida din Belgia, mijlocaşul central de 24 de ani a avut o perioadă mai dificilă pe plan personal, dar Gigi Becali îi oferă încredere totală.

Finanţatorul de 64 de ani a subliniat că dacă Oaidă va ajunge la capacitate maximă, nimeni nu îl va mai putea scoate din echipa de start a FCSB-ului.

În schimb, Gigi Becali a avut o opinie totală diferită în privinţa lui Malcom Edjouma, pe care l-a caracterizat ”haotic” în joc.

”L-am văzut aseară (n.r. joi) pe Oaidă. Dacă îşi revine Oaidă, nu-l mai scoate nimeni din echipă. Are forţă, putere.

Edjouma nu mi-a plăcut, dar noroc că revine Şut. Edjouma are un joc haotic, nu e ce trebuie. Avem nevoie de altceva acolo”, a declarat Gigi Becali, conform Pro Arena.

Răzvan Oaidă a jucat 23 de meciuri în acest sezon pentru FCSB în toate competiţiile, reuşind două pase decisive.

Jucătorul de 24 de ani a ajuns la FCSB în 2019, fiind transferat de la FC Botoşani, pentru 700.000 de euro. În prezent este cotat la 750.000 de euro.

Atletico Arad, Wolves U18, Brescia U19, FC Botoşani şi FCSB sunt echipele din CV-ul de fotbalist profesionist al lui Răzvan Oaidă.

Afla mai multe despre: fcsbgigi becali 

viewscnt
Articole similare