You are here:

"Nu-l respectă!". Cea mai dură reacţie după încă un episod neplăcut pentru Cristiano Ronaldo la Manchester United

"Nu-l respectă!". Cea mai dură reacţie după încă un episod neplăcut pentru Cristiano Ronaldo la Manchester United
Comentarii

Fostul internaţional irlandez Roy Kean, jucător legendar la Manchester United, consideră o lipsă de respect faptul că Cristiano Ronaldo a fost lăsat pe banca de rezerve la meciul cu Manchester City.

Roy Keane consideră o lipsă de respect faptul că Cristiano Ronaldo a fost lăsat pe banca de rezerve la meciul cu Manchester City

Devenit consultant Sky Sports, Keane nu a apreciat alegerea făcută de Erik ten Hag, afirmând că a fost „o lipsă de respect” în timp ce antrenorul olandez a justificat nefolosirea acestuia din "respect pentru imensa lui carieră”.

"Cred că United nu-l respectă. Ar fi trebuit să fie vândut înainte ca piaţa de transferuri să se închidă. Bine, când eşti manager, ai nevoie de opţiuni. Dar nu-l pui pe Ronaldo să stea pe bancă. Este unul dintre cei mai mari jucători ai tuturor timpurilor (...) Această situaţie se va agrava pe măsură ce sezonul avansează. Ar fi trebuit să-l lase să plece, avea opţiuni. Să-l ţii pe bancă este ridicol pentru un jucător de nivelul lui”, a spus Keane.

După ce a căutat un club care să concureze în Liga Campionilor şi s-a confruntat doar cu refuzuri, Ronaldo are un început de sezon foarte greu şi locul său de titular este mai mult ca niciodată în discuţie.

Manchester United a suferit un eşec zdrobitor cu Manchester City, scor 3-6, meci în care Ronaldo nu a evolut niciun minut.

Afla mai multe despre: cristiano ronaldo 

viewscnt
Articole similare