You are here:

Nu mai este cale de întors. Vedeta de la FCSB care l-a înfruntat pe Gigi Becali. În vară s-ar putea transfera la Craiova

Nu mai este cale de întors. Vedeta de la FCSB care l-a înfruntat pe Gigi Becali. În vară s-ar putea transfera la Craiova

Superliga

Comentarii

Unul dintre cei mai importanţi jucători de la FCSB n-a fost de acord cu înjumătăţirea salariului şi Gigi Becali a decis să-l treacă în şomaj tehnic, din cauza pandemiei de coronavirus. FCSB riscă astfel să-l piardă pe Bogdan Planic. În iarnă, fundaşul sârb a fost ofertat de Craiova.

În plină criză provocată de pandemia de coronavirus, Gigi Becali a decis să reducă salariile cu 50%. În plus, patronul FCSB a declarat că Harlem Gnohere, Momcilovic, Bălgrădean şi Alexandru Stan vor fi trecuţi în şomaj tehnic. Însă aici ar urma să intre încă un jucător. Gigi Becali susţine că Bogdan Planic n-a fost de acord cu tăierea salariului şi va fi trecut şi el în şomaj tehnic:
“Planic l-am depus şi pe el la şomeri şi gata. Ce să fac? Dacă o să accepte, o să-i completăm diferenţa după ce ia de la şomaj. Când sunt situaţii de-astea toată lumea trebuie să se înţeleagă”, a declarat Gigi Becali la Pro X. 

Gigi Becali, risc uriaş să-l piardă pe Bogdan Planic

Fundaşul de 28 de ani mai are contract cu FCSB până în vară, există o opţiune de prelungire, însă numai dacă ambele sunt de acord. Cum Planic nu a fost de acord cu scăderea salariului, este de înţeles că va refuza să continue la FCSB. 
 
De altfel, Zvonko Milojkovic - impresarul lui Bogdan Planic - spune că Gigi Becali riscă să-şi piardă jucătorii importanţi dacă-i trimite în şomaj tehnic. Asta pentru că legislaţia despre cazurile de forţă majoră nu include şi pandemia:
”Forţa majoră nu poate să funcţioneze numai pentru angajator, ea devine valabilă pentru ambele părţi din contract [...] Cluburile rup contracte fiindcă e forţă majoră? Atunci şi fotbaliştii care vor devin liberi şi pleacă gratis oriunde! Nu poate fi forţă majoră doar în favoarea cluburilor! Nu există în momentul ăsta vreo lege pe baza căreia să fie scăzute salariile jucătorilor. Aşa ceva s-ar putea face unilateral numai dacă ar hotărî FIFA să fie înjumătăţite toate salariile. Atunci, da, toate salariile din fotbal scad la jumătate! Altfel nu se poate face fără acordul părţilor. În fotbal, Guvernul e FIFA, contractele jucătorilor se supun regulilor pe care le stabileşte instituţia asta, că fotbaliştii au alt statut decât angajaţii normali”, a spus Zvonko Milojkovic, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor. 

Craiova a vrut să-l transfere pe Bogdan Planic şi acum ar putea profita

În iarnă, Craiova a vrut să-l transfere pe Bogdan Planic şi i-a trimis lui Gigi Becali o ofertă de un milion de euro: ”Din ce ştiu, domnul Rotaru a făcut şi o ofertă de un milion de euro pentru Planic, dar nu s-a putut concretiza la momentul ăsta”, a dezvăluit atunci Sorin Cârţu, preşedintele Craiovei. 
 
Gigi Becali n-a fost atunci de acord cu suma propusă de Craiova şi a preferat să mai aştepte. Însă patronul FCSB riscă acum să-l piardă gratis. Planic este nemulţumit de scăderea salariului şi sunt şanse mari să-şi caute norocul în altă parte. De situaţie ar putea profita Craiova, care în vară l-ar putea transfera gratis. 
 

Afla mai multe despre: bogdan planic 

viewscnt
Articole similare