You are here:

”Nu ne oprim! Mergem la TAS şi noi”. Celor de la Sepsi nu le-a venit să creadă că vor rejuca partida cu U Craiova 1948: ”Nu e regulament. A intervenit legea domnului Mititelu”

”Nu ne oprim! Mergem la TAS şi noi”. Celor de la Sepsi nu le-a venit să creadă că vor rejuca partida cu U Craiova 1948: ”Nu e regulament. A intervenit legea domnului Mititelu”
Comentarii

Verdictul dat de Comisia de Recurs a FRF cu privire la incidentele de la meciul dintre Sepsi şi U Craiova 1948 i-a luat prin suprindere pe cei de la formaţia covăsneană, care au anunţat că vor ataca şi ei această decizie la TAS.

Joi, Comisia de Recurs a FRF a decis ca meciul dintre Sepsi şi U Craiova 1948, din data de 29 ianuarie, în etapa a 23-a a Superligii, se va rejuca.

Iniţial, Comisia de Disciplină hotărâse ca formaţia din Sfântu Gheorghe să câştige la ”masa verde”, dar verdictul final a fost pronunţat astăzi de Comisia de Recurs.

Cei de la Sepsi au luat foc după ce s-a decis rejucarea partidei cu U Craiova 1948: ”Nu e regulament. A intervenit legea domnului Mititelu”

Oficialii celor de la Sepsi au ”luat foc” la aflarea acestei veşti. Directorul general al lui Sepsi, Attila Hadnagy, a reacţionat dur, motivând că în România ”nu s-a aplicat regulamentul”, ci ”a intervenit legea domnului Mititelu”.

Totodată, acesta a anunţat că Sepsi va ataca şi ea la TAS decizia rejucării partidei.

”Eram la masă cu toată conducerea, când am aflat vestea, toţi ne-am ridicat de la masă şi am plecat.

E incredibil aşa ceva, înseamnă că s-a legalizat xenofobia, înseamnă că oricine poate să ţipe orice, oricine poate să facă orice că totul se rejoacă. Nu e nicio problemă de rejucat, jucăm, nu ne e frică de Craiova, să nu se audă altfel.

Nu asta e problema, problema este regulamentul, care nu s-a aplicat. Aici a existat un singur regulament, nu s-au urmat paşii care trebuiau, arbitrii şi observatorul nu au făcut ce trebuie.

Înseamnă că e legea junglei, legea domnului Mititelu, el de două săptămâni zice că se rejoacă 100%, că el ştie. Înseamnă că a intervenit, avem o nouă lege, legea domnului Mititelu, care s-a aplicat.

Îmi pun şi eu o întrebare, dacă noi conducem 2, 3 – 0 până la pauză, dacă spectatorii adverşi ţipă: ‘afară, afară’, se opreşte meciul şi după ce se rejudecă se rejoacă meciul de la 0-0, atunci ne dă de înţeles că se poate face orice.

Nu mai există nimic, nu ne oprim nici noi, mergem la TAS şi noi, să vedem cine a avut dreptate, căutăm în altă parte.

Văd că în ţara noastră nu se poate, nu e regulament, nu e nimic, a intervenit legea domnului Mititelu”, a declarat Attila Hadnagy, conform Sport.ro.

Afla mai multe despre: sepsicraiovasuperliga 

viewscnt
Articole similare