You are here:

"Nu pot să mai vin în faţa voastră să zic că nu mă gândesc". Gică Hagi a făcut un anunţ important, apoi a ridicat tonul şi a plecat abrupt

"Nu pot să mai vin în faţa voastră să zic că nu mă gândesc". Gică Hagi a făcut un anunţ important, apoi a ridicat tonul şi a plecat abrupt

Farul Constanța

Comentarii

Gică Hagi a savurat victoria Farului Constanţa cu Rapid Bucureşti, scor 2-0, dar a terminat abrupt interviul de după meci, după ce a ridicat tonul.

Gică Hagi, după Rapid Bucureşti - Farul Constanţa 0-2, în Cupa României

Farul a învins miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Rapid, în etapa a doua a grupei C din Cupa României. Golurile au fost marcate de Casap, din penalty, în minutul 45+4, şi de Mazilu (90+7).

Gică Hagi s-a arătat mulţumit de rezultatul din Giuleşti, iar rezultatele din ultima perioadă şi primul loc ocupat din Superligă l-au făcut să recunoască faptul că Farul Constanţa se gândeşte la câştigarea titlului.

"E greu din toate punctele de vedere cu Rapid, i-am cunoscut mai bine în ultimul meci, ştiam potenţialul lor. Am fost inspiraţi şi e o victorie frumoasă, ne menţine în lupta de a trece mai departe în Cupa României. 

La campionat nu pot să mai vin în faţa voastră să zic că nu mă gândesc acolo sus. Va fi foarte greu, dar ne gândim (n.r. - la câştigarea titlului), de ce nu? Avem merite, iar în Cupa României mai avem cu CFR. 

Vă las pe voi să spuneţi dacă (n.r. - dacă Farul Constanţa se luptă pentru titlu). Nu pot spune, nu pot promite, dar ne dorim să câştigăm. Farul a arătat că poate câştiga orice meci, să bată orice echipă din România. M-am salutat cu Mutu, mergem fericiţi acasă. A fost un meci de Cupa României, probabil că Mutu reflectează la ce s-a întâmplat, dar cred că şi noi suntem buni. Avem potenţial, aţi uitat de cei tineri. Adrian Mazilu (n.r. - 17 ani, marcator cu Rapid Bucureşti) ştie ce i-am spus lui şi celorlalţi. Ăsta e mesajul meu, convingere şi să avem curaj. 

Vine pauza, ne concentrăm pe meciul cu Chindia, o ştim, e în formă, ne dorim cele trei puncte şi vom vedea după. Am intrat în joc şi în cupă, sperăm să batem şi CFR Cluj şi să ne calificăm", a declarat Gică Hagi. 

Apoi, managerul Farului Constanţa a fost întrebat despre Tudor Băluţă şi Denis Alibec, singurii fotbalişti convocaţi de Edi Iordănescu în lotul naţional al României, iar Gică Hagi a refuzat să comenteze. 

Deşi reporterul a insistat, antrenorul a ridicat tonul şi a sfârşit abrupt interviul: "Nu mai mutaţi bobul. Vorbim despre meciul ăsta. Seară bună!". 

Afla mai multe despre: gica hagifarul constantarapid farul cupa romaniei 

viewscnt
Articole similare