Joi seara, FCSB a suferit una dintre cele mai ruşinoase înfrângeri din istoria clubului, scor 0-5, împotriva lui Silkeborg. În urma partidei, Dumitru Dragomir i-a transmis lui Gigi Becali că are nevoie să îl înlocuiască pe Nicolae Dică şi i-a dezvăluit şi pe cine ar trebui să aducă în locul său.
Deşi a trimis rezervele în teren împotriva lui Silkeborg, Nicolae Dică nu se aştepta să sufere o înfrângere atât de ruşinoasă în Danemarca.
Umilinţa cu 0-5 l-ar putea costa postul pe actualul antrenor al FCSB-ului, Gigi Becali luând în calcul să îl demită şi să instaleze pe altcineva în locul său.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deşi patronul vicecampioanei ar avea deja un înlocuitor în minte, Dumitru Dragomir nu este de acord cu candidatul favorizat de Gigi Becali.
Fostul şef de la LPF a afirmat că Dică ”îşi bate joc” de banii patronului şi că un antrenor puternic ar trebui adus în locul său la echipă.
Propunerea lui Dragomir, ca de fiecare dată când FCSB are probleme, este Victor Piţurcă, tehnician certat cu Gigi Becali.
Dumitru Dragomir propune un antrenor-surpriză la FCSB
”Omul sfinţeşte locul. Ai antrenor... uită-te la Voluntari. Toată lumea credea că o să retrogradeze, pentru că au pierdut mulţi jucători. Domnule, ăsta de la Voluntari e antrenor trăsnet, nu aşa...
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Un antrenor bun îţi pune echipa pe linia de plutire, chiar dacă îi lipsesc doi-trei jucători buni... faţă de Steaua (n.r. FCSB), care e în haos total în condiţiile în care are valorile cele mai bune din această ţară.
FCSB are nevoie de o mână de fier în vestiar, care să redreseze această echipă. Piţurcă ar putea fi o soluţie pentru ei. Şi Dan Petrescu, oameni din ăştia puternici. Olăroiu, genul acesta de oameni.
Dar eu cred că Piţurcă ar putea fi o soluţie la această oră. Eşti supărat cu el, nu eşti... aduci pe cineva ca să îndrepţi lucrurile. Nu poţi să dai bani la nesfârşit şi să-şi bată joc unii de banii tăi.
Pentru că asta se întâmplă şi nu poţi să-l acuzi pe Becali. Cine îl acuză pe el, greşeşte. Chiar dacă spune aşa... zici că nu poţi şi pleci... e cariera ta în joc”, a declarat Dumitru Dragomir, la Pro Arena.
Totuşi, în urma umilinţei cu Silkeborg, Gigi Becali nu a ”tunat” la adresa lui Nicolae Dică, ci doar la adresa jucătorilor.
- Citește și
- Verdict crunt pentru Nicolae Dică după umilinţa cu Silkeborg: ”Dacă tu ai decis asta şi te-ai făcut de râs, ar cam trebui să te duci” | VIDEO EXCLUSIV
- Nicolae Dică şi-a încălcat deja principiile la FCSB! Basarab Panduru: ”Eram cu el în emisiune când a spus asta, iar acum...” | VIDEO EXCLUSIV
- LIVE VIDEO | FC Argeş - Universitatea Craiova, de la ora 21:00, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. Piteştenii vin după patru înfrângeri la rând
Afla mai multe despre: dumitru dragomir