You are here:

„Nu ştiam ce ghete să ne luăm”. Prima reacţie a oltenilor după ce au jucat în premieră pe noul gazon de pe Ion Oblemenco | VIDEO

„Nu ştiam ce ghete să ne luăm”. Prima reacţie a oltenilor după ce au jucat în premieră pe noul gazon de pe Ion Oblemenco | VIDEO
Comentarii

U Craiova a simţit ce înseamnă să joci pe un gazon de calitate. Fără să facă vreun antrenament, oltenii au intrat pe noua iarbă de pe Ion Oblemenco şi au făcut spectacol. S-au impus cu 3-0 în faţa lui Hermannstadt, suprafaţa le-a dat totuşi ceva bătăi de cap.

După doi ani de la inaugurarea noului stadion, fotbaliştii Craiovei au avut parte în sfârşit de un gazon bun. S-a întâmplat la meciul din etapa a 17-a, cu FC Hermannstadt. 

Ne aşteptam ca ei să se baricadeze în apărare, să se pună pe două linii şi să-i desfacem foarte greu. Mă bucur că până la urmă a venit golul, pentru că ne creasem mai multe ocazii până la reuşita mea. Mă bucur că acel gol a descătuşat echipa şi am mai marcat de două ori şi implicit am şi câştigat. 

(Despre gazon)
Nu ştiam crampoanele pe care să le luăm, pentru că a fost prima dată când am intrat pe el, nu am făcut niciun antrenament. Se pare că eu am ales ghetele care trebuie, faţă de colegii mei, la începutul meciului şi acest lucru m-a ajutat foarte mult, pentru că am jucat şi bine şi am şi marcat. Vreau să-i felicit pe cei care au ales acest gazon, pentru că acum într-adevăr este un gazon bun. 

(Despre echipa naţională)
Tot mă gândesc acolo, sunt foarte supărat că nu am reuşit să ne calificăm. Ne doream cu toţii asta, dar se pare că Suedia a fost mult mai bună ca noi, s-a văzut în meciul de acasă. De Spania nu mai vorbim, a fost două clase peste noi, dacă nu mai multe. Dar ne rămân meciurile de acum, cu Islanda. Trebuie să batem Islanda şi după aceea să jucăm finala şi sperăm ca acum să avem altă faţă, în aceste meciuri. 

(Dacă e supărat că nu a jucat)
Când nu joci, e normal. Şi eu dacă nu joc, mă simt un pic neglijat sau mi-aş fi dorit să joc.  Dar acolo suntem 24 de jucători, 25, şi Mister este obligat să aleagă doar 11. Cred că la momentul acela a ales ce a crezut dumnealui că e mai bine. 

Îl vrei pe Rădoi?
Nu ştiu, nu e datoria mea. Acest lucru o să aleagă cei din conducerea Federaţiei şi sper să facă o alegere bună şi să ne calficăm, a declarat Nicuşor Bancu după U Craiova - Hermannstadt, scor 3-0. 

Afla mai multe despre: craiovabancugazon 

viewscnt
Articole similare