La aproape un an de la scandalul uriaş din finala de la US Open, arbitrul Carlos Ramos a revenit în centrul atenţiei după ultima decizie luată de organizatorii turneului de Grand Slam.
Arbitrul care a penalizat-o pe Serena Williams, în timpul finalei cu Naomi Osaka, de la ediţia de anul trecut a turneului de la US Open, va conduce în continuare partide la turneul american. Cu o singură excepţie, însă. Carlos Ramos va fi arbitru de scaun, dar nu va fi delegat şi la partidele surorilor Williams, Serena şi Venus.
"Nu trebuie să ne îndreptăm în direcţia aceea. Sunt peste 900 de meciuri în trei săptămâni, multe partide pe care Carlos să le arbitreze. Vrem să ne concentram pe competiţie şi vrem să mergem mai departe. Este o chestiune doar pentru 2019. Nu vrem să punem pe nimeni sub reflectoare. Nu este necesar", a declarat Allastar, unul dintre oficialii United States Tennis Association.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- EXCLUSIV | Marea surpriză din fotbalul românesc. Panduru, uluit de noua forţă a Ligii I. FCSB şi CFR sunt în pericol: "E greu să n-ai rezultate cu asemenea echipă"
- EXCLUSIV | Soluţia IDEALĂ pentru Gigi Becali şi banca tehnică a FCSB-ului: ”Să vină! Ăla e antrenor, nu papiţoi!”
- VIDEO | Tensiuni în vestiarul Viitorului. "O să mai joace când o să vreau eu". Fotbalistul care l-a supărat pe Hagi
Serena Williams, scandal uriaş la US Open
Incidentele au început la 1-0 pentru Williams, în al doilea set al finalei de anul trecut, finală câştigată de Naomi Osaka. Ramos i-a acordat americancei un avertisment pentru coaching, iar aceasta a izbucnit: "Nu avem un cod. Nu trişez ca să câştig, prefer să pierd". După meci, antrenorul Patrick Mouratoglou avea să recunoască faptul că i-a dat indicaţii jucătoarei sale, dar a susţinut că aceasta nu a văzut semnele din tribună.
Meciul a continuat, Serena Williams reuşind să se desprindă la 3-1, după un break în game-ul al patrulea. Însă sportiva din SUA a comis două duble greşeli în game-ul următor şi Osaka a făcut rebreak. De nervi, Williams a dat cu racheta de pământ şi a primit al doilea avertisment şi punct pierdut: 3-2 pentru ea şi 15-0 pentru Osaka în game-ul al şaselea.
Serena Williams a luat foc şi s-a luat de arbitru: "Îmi datorezi scuze. Nu am trişat niciodată, încerc să dau un bun exemplu fiicei mele. Nu am trişat niciodată". Jucătoarea americană a intrat de mai multe ori în conflict verbat cu Ramos, pe care l-a făcut "mincinos", pentru că a acuzat-o de "coaching", şi "hoţ", pentru că i-a furat un punct. "Nu o să mă mai arbitrezi niciodată", a mai spus ea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După o discuţie îndelungată cu Ramos, Serena Williams, vizibil supărată, a primit a treia penalizare, pentru abuz verbal, ceea ce a costat-o pe sportiva americană un game, de la 3-4 la 3-5.
"Mulţi tenismeni au făcut la fel ca mine şi nu au fost sancţionaţi. Pe mine m-ai sancţionat pentru că sunt femeie", a continuat Serena Williams, dar arbitrul a rămas ferm în deciziia lui de a-i da game pierdut.
În continuare, cele două jucătoare au mai câştigat câte un game fiecare, iar Osaka s-a impus cu 6-2, 6-4.
Afla mai multe despre: serena williams, us open, tenis