Zlatan Ibrahimovic (41 de ani) este aproape de despărţirea de AC Milan, dar îşi poate continua cariera tot în Serie A.
Nu Zlatan ţine cont de timp, ci timpul ţine cont de Zlatan! Ibrahimovic, o nouă provocare din vară. Va da AC Milan pentru un club la modă din Serie A
Ajuns la 41 de ani, Zlatan Ibrahimovic nu se gândeşte încă la retragere. Deşi a fost mai mult accidentat în acest sezon, suedezul are de gând să continue şi din vară cu fotbalul.
Sosit la începutul anului 2020 la AC Milan, Ibrahimovic are contract cu campioana încă în exerciţiu a Italiei până la finalul acestei stagiuni iar şansele sunt foarte mari ca înţelegerea să nu fie prelungită.
Dar atacantul nu duce lipsă de oferte, iar cea mai concretă vine tot din Serie A, de la Monza, echipă al cărei patron este chiar Silvio Berlusconi, fostul mare conducător al milanezilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Zlatan Ibrahimovic ar fi început deja tratativele cu clubul aflat în localitatea din vecinătatea metropolei Milano, iar semnele până acum sunt pozitive, conform jurnalistului Santi Aouna.
EXCL : Zlatan Ibrahimovic
— Santi Aouna (@Santi_J_FM) May 4, 2023
▫️Monza fonce sur l'attaquant Suèdois, libre en juillet prochain.
▫️Des premiers contacts ont déjà eu lieu et ils sont positifs.
▫️Même si rien n'est encore signé, les deux parties sont optimistes.https://t.co/uRi0ZPAdzi pic.twitter.com/h7mkEwDTns
Monza ocupă locul 10 în Serie A în momentul de faţă, cu 45 de puncte, după 33 de etape, fiind chiar nou-promovată în acest sezon.
Ibrahimovic a jucat până acum în Italia la toţi cei trei granzi: Juventus, Inter Milano şi AC Milan. Cifrele sale în Serie A sunt: 283 de meciuri, 156 de goluri şi 69 de assist-uri.
A doua aventură a suedezului la AC Milan, care pare să se încheie în vară, a început din ianuarie 2020, când a venit de la LA Galaxy.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Dinamo Kiev, victorie incredibilă în campionatul Ucrainei, după ce a fost condusă. Mircea Lucescu a lipsit motivat de pe bancă
- Prima reacţie a lui Haaland după ce a devenit golgheter absolut într-un sezon din istoria Premier League. Norvegianul, cifre ireale la City | VIDEO
- O nouă lovitură grea pentru PSG. Rămasă fără Neymar şi Messi, campioana Franţei a mai pierdut un star în acest final de sezon
Afla mai multe despre: ibrahimovic, ac milan, serie a