You are here:

"O echipă mică". Papură, dezlănţuit după returul cu Honved

"O echipă mică". Papură, dezlănţuit după returul cu Honved
Comentarii

Universitatea Craiova s-a calificat la loviturile de departajare în turul trei preliminar al UEFA Europa League. La fel ca la Budapesta, oltenii au remizat nul cu Honved, dar loteria a fost de partea echipei lui Corneliu Papură. 3-1 a fost scorul cu care s-a impus echipa din Bănie. Craiova se va lupta cu AEK Atena pentru un loc în play-off-ul Europa League.

"Sunt fericit pentru că am reuşit să ne calificăm. Puteam să ne calificăm în timpul regulamentar, mai ales dacă marcam în deplasare. Echipa adversă s-a rezumat la ceea ce a făcut şi acasă, să se apere.  E destul de greu, în momentul în care o echipă se apără supranumeric, e destul de greu să îi deschizi. Iar în momentele bune ale jocului, dacă nu reuşeşti să înscri, e complicat.

Pentru că trece timpul, începi să nu mai găseşti soluţii de pasă, uneori şi terenul îţi joacă feste, mai greşeşti execuţii, eşti apostrofat şi în ritmul ăsta e destul de dificil. Poţi debloca astfel de jocuri dintr-o fază fixă sau din inspiraţia unui jucător.  Având în vedere cele două manşe, cred că meritam pe deplin să ne calificăm. O echipă care nu ne-a pus nici cea mai mică problemă. 

(Despre riscul de a pierde cu 3-0)
Nu cred că era cazul de aşa ceva, mi s-a părut un pic exagerat. Cel puţin din punctul meu de vedere. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar putea să termine meciul uşor. Să sperăm că toate lucrurile vor fi în regulă şi vom umple stadionul cu AEK Atena. 

(Despre o posibilă suspendare a terenului)
Ar fi neplăcut, pentru că cel puţin să trăieşti atmosfera unui meci cu AEK Atena este ceva superb. Eu am trăit o atmosferă superbă când am jucat cu Steaua cu 45.000 pe stadion şi 20.000 afară. E ceva superb, cel puţin ca jucător te simţi foarte bine. Ar fi păcat.

(Dacă s-au antrenat special pentru penaltyuri)
Consider că la penaltiuri e chestie doar de inspiraţie. Oricât te-ai antrena, nu are aceeaşi miză. Gândiţi-vă că e alt jucător, e altă stare de spirit, au altă încredere... Din punctul meu de vedere, oricât te-ai antrena, e doar de inspiraţia jucătorului în momentul respectiv.

Cu siguranţă, dacă era Martic în teren eram mult mai ofensivi în partea dreaptă. Am jucat cu un jucător de picior stâng, a intrat de pe bancă neîncălzit, a fost destul de complicat să intre în joc, la primele faze a fost şi apostrofat... dacă în momentul ăla nu eşti tare, îţi poţi pierde echilibrul şi începi să greşeşti. Îl felicit că a reuşit să treacă peste momentele în care nu a fost încălzit. 2.58

(Despre Ioniţă)
Este un jucător foarte talentat. Cu siguranţă, în momentul când va veni la parametrii buni fizici, ne va ajuta foarte mult. E un jucător foarte talentat.

(Despre atmosferă)
Tot timpul noi suntem mai vulcanici, dar ce e la noi e unic. Şi jocul a fost de asemenea natură încât am pus presiune pe adversar şi a animat tribunele. Dar la un moment dat nici nu ştii cine cui trebuie să îi mulţumească, noi publicului sau publicul nouă.

Singurul fapt care îl regret, că nu am jucat şi eu în seara asta. Mi-aş fi dorit să joc pe un stadion aşa frumos şi cu o asemenea rezonanţă. 

(Despre momentul de întrerupere)
Nu ştiam regulamentul, întrebam şi eu ca şi dumneavoastră. Sau poate dumneavoastră sunteţi mai în temă ca mine... aşteptam şi eu alături de ei să văd ce decid. Dar mi se părea.... mai erau 20 de secunde de joc şi să întrerupi un joc... nu a fost ceva deosebit. Cred că au luat cea mai bună decizie.

Singurul lucru la care mă gândesc e odihna. Ne aşteaptă un meci peste trei zile, dacă vrem să facem ceva trebuie să fim odihniţi.  Nu a fost uşor 120 de minute. Dacă vrem să facem ceva, trebuie să fim puternici şi să arătăm caracter", a declarat Corneliu Papură la conferinţa de presă.

 

Afla mai multe despre: u craiovaeuropa leagueaek atenahonved budapestapapură 

viewscnt
Articole similare