Lazio, formaţie din Serie A, i-a făcut ofertă lui Rangers pentru Ianis Hagi (22 de ani).
Conform Gazzetta dello Sport, Lazio era dispusă să dea 6 milioane de euro în schimbul jucătorului român, însă Rangers a refuzat categoric. Scoţienii nu vor să audă de oferte cu sume mai mici de 12 milioane de euro!
Hagi a marcat primul său gol la naţionala României şi este pe val. „Fiul Regelui” a atras privirile mai multor cluburi din străinătate.
Lazio este pe locul 7 în clasament, cu 49 de puncte şi vrea să îşi întârească ofensiva, de asta italienii au şi făcut oferta pentru Ianis.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rangers are însă planuri mari în cupele europene, după ce a luat titlul la pas în Scoţia, iar şefii lui Steven Gerrard solicită nu mai puţin de 12 milioane de euro în schimbul lui Ianis Hagi, după ce a aflat de interesul celor de la Lazio.
„Directorul lui Lazio este un fan a lui Hagi”
„Formaţia din Serie A vrea mai multă creativitate în teren, iar Igli Tare, directorul sportiv este un fan al lui Hagi. Impactul său din Europa Legaue a fost impresionant, iar acum vrea să revină în cupele europene sezonul următor, după ce sezonul lor s-a încheiat brutal în faţa lui Bayern.
Versatilitatea lui Hagi este pe placul conducerii, datorită faptului că jucătorul de 22 de ani poate juca în ambele flancuri, în spatele atacantului sau chiar în faţă”, au scris recent jurnaliştii de la Glasgow Live.
- 7 goluri a marcat mijlocaşul român în tricoul lui Rangers
- 12 pase de gol a oferit Hagi Jr. în acest sezon
„Directorul sportiv al lui Lazio, Igli Tare, a încercat să-l transfere şi în vara trecută, când era încă sub contract cu Genk”, a scris, azi, publicaţia din Italia „La Lazio Siamo Noi”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, lazio, rangers