You are here:

O jucătoare din topul WTA cere ca meciurile de tenis să revină abia în martie 2021

O jucătoare din topul WTA cere ca meciurile de tenis să revină abia în martie 2021

Tenis

Comentarii

Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur, nr. 39 WTA, prima jucătoare arabă calificată în sferturile unui Grand Slam, anul acesta, la Australian Open, a opinat că acest an ar trebui rezervat competiţiilor pe echipe în care jucătorii să câştige nişte bani, iar circuitele să se reia din martie 2021, din acelaşi moment în care au fost abandonate din cauza pandemiei de coronavirus, relatează EFE.

Invitată la podcast-ul ''Tennis Legends'' de la Eurosport, Ons Jabeur a opinat că sunt puţine şanse ca turneele să se reia înainte de luna septembrie şi cea mai bună soluţie ar fi reluarea circuitelor începând cu Indian Wells în 2021.

''În primele zile, am fost frustrată, când s-au oprit turneele, pentru că nu înţelegeam situaţia. Nimeni nu ştia la început că acest virus va fi ceva aşa de serios. Eu am părerea mea în privinţa sezonului. Cum Wimbledonul a fost anulat şi nu văd cum se va juca Roland Garros-ul în septembrie, nu cred că este o idee bună să reluăm sezonul. Cred că ar trebui să se joace nişte competiţii pe echipe, în care jucătorii să câştige nişte bani, dar fără puncte în joc. Să începem sezonul anul viitor în martie, ca şi cum 2020 nu ar fi existat. Să nu jucăm Australian Open şi celelalte turnee de la început de an, să începem de la Indian Wells, unde toată lumea s-a oprit. Ar fi corect faţă de celelalte Grand Slam-uri, faţă de clasamentul pe puncte, pentru tot'', a declarat Ons Jabeur.

Boris Becker, care a participat alături de Mats Wilander la acest podcast, a susţinut reluarea sezonului în luna iulie, când măsurile restrictive se vor relaxa în Europa, dar Ons Jabeur nu crede că ar fi soluţia cea mai bună: ''Dacă am începe în iulie, ce se va întâmpla cu celelalte turnee? Nu putem juca doar 2-3 Grand Slam-uri într-un an. Nu ar fi corect faţă de clasamente, faţă de jucători. Dacă va trebui să jucăm până în octombrie, vremea în Europa nu este bună, nici la New York. Vremea va deveni o provocare, se vor pierde multe lucruri. Am putea juca tenis, dar fără să se acorde puncte, ci doar să câştigăm ceva bani''.

Jabeur, 25 ani, s-a oprit în sferturi la Australian Open, fiind eliminată de americanca Sofia Kenin, cea care avea să câştige şi titlul.

Afla mai multe despre: ons jabeur 

viewscnt
Articole similare