Gabi Balint, fost jucător la Steaua, l-a criticat pe Denis Alibec, care a avut o reacţie nervoasă în finalul meciului cu FC Voluntari, atunci când a fost schimbat.
"Nu poţi să te porţi într-un fel cu un jucător şi în altfel cu alţii, când e vorba de un grup, nu ai cum. Până la urmă, nu e nici Hagi, nici Dobrin, nici Maradona. El nu a făcut nimic, nu are niciun rol. Nu e preşedintele echipei. Sunt şi alţi jucători care pot să-l suplinească foarte bine. A intrat Gnohere şi a marcat. Alibec nu a marcat.
Sunt două probleme aici. Alibec nu va mai fi reprimit şi e terminat sau îl reprimeşte cât mai repede. Cred că este momentul ca el să-şi dea seama că ori se schimbă, ori o termină cu fotbalul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În momentul ăsta, mă îndoiesc că Alibec mai are o valoare între 8 şi 10 milioane, nemarcând goluri şi făcând ce a făcut. La aproape 27 de ani nu mai eşti un copil. Bănuiesc că vede şi el toate acţiunile lui. Trebuie să înveţe din greşeli", a spus Balint citat de GSP.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gabi balint, critici, scandal, fcsb, steaua, denis alibec