Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat că vor urma proceduri pentru găzduirea Campionatului European U21 în România, în 2023.
EURO U21 2023, în România?
România poate organiza o nouă competiţie importantă, după EURO 2020, care avea loc în 2021. Preşedintele FRF a anunţat că îşi doreşte ca România să organizeze turneul U21, la care tricolorii mici antrenaţi de Mirel Rădoi au scris istorie în 2019:
"Pentru 2023, lucăm pentru a găzdui în România Campionatul Europpean Under 21", a declarat Răzvan Burleanu
De asemenea, Răzvan Burleanu anunţase intenţia ţării noastre de a organiza EURO U21 încă din 2019: ”Pentru noi EURO 2020 este doar începutul, pentru că ne dorim să găzduim pe viitor cât mai multe evenimente sportive. Am reuşit să fim convingători în relaţia cu UEFA pentru a primi organizarea Campionatului European Under 19 din 2021... dar ne dorim şi alte evenimente majore.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De aceea, luând în considerare parcursul din ultimul timp al naţionalei de tineret a României, ne dorim ca în 2023 să găzduim Campionatul European Under-21”, susţinea Răzvan Burleanu.
România a mai găzduit, în 1998, (23-31 mai) Campionatul European Under-21 pe stadioanele Steaua, Naţional-Lia Manoliu şi Cotroceni din Bucureşti.
EURO 2028, în România?
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, susţine că a purtat discuţii cu omologii săi din Grecia, Bulgaria şi Serbia pentru organizarea unui Campionat European în 2028. Ministrul român a nominalizat şi stadioanele pe care s-ar putea juca meciurile din România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: razvan burleanu, euro u21 romania