Clujenii n-au avut deloc noroc la tragerea la sorţi de ieri. Dacă vor trece de Malmo, vor juca cel mai probabil împotriva campioanei Bulgariei, Ludogoreţ
Claudiu Keşeru a vorbit despre posibilul meci cu CFR. "Cunoaştem foarte bine soliditatea CFR-ului, şi-au schimbat antrenorul şi cu siguranţă vor adopta un alt stil de joc. Din punctul meu de vedere, este un avantaj că îi cunoaştem. Noi avem obiectiv grupele Ligii Campionilor. Am pornit foarte bine, cu toate că nu ne-am atins potenţialul fizic maxim. E important să trecem fiecare de adversarul nostru din turul 2, apoi vom vedea ce se va întâmpla cu CFR", a spus atacantul.
"Ludogoreţ e o echipă pe care o ştiu foarte bine, dar e departe de noi. Acum avem această dublă manşă şi trebuie să ne gândim doar la ea", a spus şi Edi Iordănescu.
Ludogoreţ e un adversar de calibru, a câştigat categoric ultimele 7 titluri în Bulgaria. În această vară a investit doar 2 milioane de euro în transferuri, după ce l-a cumpărat pe fundaşul stânga Nedyalkov, de la Dallas. La capitolul plecări, l-a vândut doar pe fundaşul Igor Plastun la Gent.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: champions league, cfr cluj, ludogoret, keseru