You are here:

O nouă lovitură importantă reuşită de CFR Cluj. Cephas Malele s-a întors în România şi a semnat cu echipa lui Dan Petrescu

O nouă lovitură importantă reuşită de CFR Cluj. Cephas Malele s-a întors în România şi a semnat cu echipa lui Dan Petrescu

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj a anunţat, joi, transferul lui Cephas Malele, atacant elveţian de origine angoleză care revine în România după ce a evoluat în sezonul 2020-2021 pentru FC Argeş.

"Cluburile CFR 1907 Cluj şi Al-Tai (n.r. - din Arabia Saudită) au ajuns la un acord privind transferul atacantului Cephas Malele în Gruia. Îi urăm bun venit şi multă baftă în tricoul vişiniu", se menţionează pe site-ul oficial al campioanei României.

În vârstă de 28 de ani, Malele a evoluat pentru FC Argeş în 31 de partide în Liga I şi în Cupa României, reuşind să marcheze de 18 ori şi oferind 4 pase de gol.

Atacantul a început fotbalul la grupele de juniori ale clubului elveţian FC Zurich, iar ulterior, ca senior, a evoluat la cluburile US Palermo, FC Trapani, Virtus Entella, Atletico CP, Leixoes, Varzim, Arouca şi Oliveirense.

  • 1 milion de euro valorează Malele, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com

Afla mai multe despre: cfr cluj 

viewscnt
Articole similare