Gimnasta americană Simone Biles a cucerit, joi, medalia de aur la individual-compus, la Campionatul Mondial de la Stuttgart, aceasta fiind a cincea distincţie supremă din cariera sa în probă şi a 16-a de aur la Mondiale. În total, Biles a adunat 22 de medalii mondiale.
Simone Biles a adunat un punctaj de 58.999, iar pe podium a fost urmată de Tang Xijing (China, 56.899) şi de Angelina Melnikova (Rusia, 56.399).
Biles (22 de ani), considerată un fenomen în lumea gimnasticii, a totalizat 22 de medalii mondiale şi a depăşit-o deja pe rusoaica Svetlana Horkina, care deţinea 20 de medalii. În acest top, locul al treilea este ocupat de Gina Gogean, cu 15 medalii.
România nu a avut reprezentare în această finală,după ce Maria Holbură a fost pe locul 54 în calificări, cea mai bună clasare dintre gimnastele tricolore. Holbură a ratat finala, însă a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice la individual-compus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
CM de la Stuttgart va continua cu finala masculină la individual compus (11 octombrie), precum şi cu cele pe aparate (în 12-13 octombrie).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simone biles