FC Argeş s-a despărţit de un nou jucător important din lot, după plecarea atacantului Andrei Blejdea la Dinamo.
Crescut la centrul de copii şi juniori de la FC Argeş, Andrei Panait s-a despărţit de gruparea piteşteană. Aceasta este a doua plecare importantă din lotul echipei din Liga I, după ce Andrei Blejdea a semnat, din postura de jucător liber de contract, cu Dinamo.
Andrei Panait s-a întors la clubul la care a crescut, în 2015, astfel că era cel mai vechi jucător din lotul echipei pregătite de tandemul Mihai Ianovschi-Andrei Prepeliţă.
Mijlocaşul defensiv de 31 de ani a fost om de bază în stagiunea anterioară când piteştenii au reuşit promovarea în prima ligă, însă în actualul sezon a evoluat într-un singur meci în turul sezonului regulat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucător cu mare experienţă la nivelul Ligii a II-a, unde a strâns 69 de meciuri pentru CS Mioveni şi pentru FC Argeş, Andrei Panait este evaluat la 50 de mii de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com, iar acum este liber de contract în urma despărţirii de piteşteni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc arges