Elena Gabriela-Ruse va pătrunde pentru prima dată în carieră în Top 200 WTA, la vârsta de 20 de ani, în clasamentul ce va fi publicat luni. Ea va fi a opta româncă în această ierarhie.
După ce a acces, duminica trecută, pe tabloul principal al turneului de categorie WTA International de la Nottingham, Ruse va urca de pe locul 205 pe 196. Ea a fost învinsă, luni, de Magdalena Rybarikova din Slovacia, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 2, scor 6-0, 3-6, 6-1, în turul I, la Nottingham.
Jucătoarea născută la Bucureşti traversează în 2018 cea mai bună perioadă a carierei, reuşind o calificare în turul al doilea al unui turneu de categorie WTA International, la Praga, luna trecută, după ce a trecut de calificări.
Ea are în palmarews şase titluri ITF şi mai multe prezenţe pe tablourile principale ale unor turnee din noua serie introdusă de WTA pentru jucătoarele profesioniste, cea de competiţii cu premii de 125.000 de dolari (125K).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
O altă jucătoare din România care bate la porţile Top 200 WTA este Jaqueline Cristian, tot în vârstă de 20 de ani. Cristian este acum pe locul 204 WTA.
Ambele sportive evoluează în clificările turneului ITF de 100.000 de dolari de la Ilkley (Marea Britanie).
Luni, Simona Halep va fi pentru a XXXIII-a săptămână pe locul I WTA, urmată de Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, Sorana Cîrstea, locul 49 WTA, Monica Niculescu, locul 59 WTA, Ana Bogdan locul 62 WTA, Alexandra Dulgheru, locul 126 WTA, Irina Bara, locul 156 WTA, şi Elena-Gabriela Ruse, locul 196 WTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tenis, wta, elena gabriela-ruse