You are here:

O nouă ţeapă marca Gigi Becali? Credea că dă marea lovitură a carierei, dar trăieşte un coşmar la FCSB: "Greşeala vieţii!"

O nouă ţeapă marca Gigi Becali? Credea că dă marea lovitură a carierei, dar trăieşte un coşmar la FCSB: "Greşeala vieţii!"

FCSB

Comentarii

Felul cum a început aventura lui Ante Vukusic (29 de ani) la FCSB nu pare deloc promiţător. Atacantul n-a marcat niciun gol de la venirea sa la echipa lui Gigi Becali, dar nici nu a părut foarte implicat în jocul roş-albaştrilor. Vukusic ar putea fi o nouă ţeapă marca Gigi Becali, la fel cum au fost Adrian Petre sau Sergiu Buş, lucru remarcat şi de presa din ţara de unde a venit atacantul, Slovenia.

O nouă ţeapă marca Gigi Becali? Credea că dă marea lovitură a carierei, dar trăieşte un coşmar la FCSB: "Greşeala vieţii!"

Ante Vukusic a semnat cu FCSB la finalul lunii ianuarie 2021, liber de contract, şi a venit în România cu eticheta de super golgheter, după ce a marcat 27 de goluri într-un sezon la Olimpija Ljubliana, fosta sa echipa. Prestaţiile sale de până acum nu sunt deloc încurajatoare, iar Vukusic s-ar putea transforma într-o nouă încercare eşuată a FCSB de a-şi găsi un marcator. Ante Vukusic are până acum 68 de minute jucate în tricoul FCSB, în trei meciuri.

Presa din Slovenia a aşteptat, la rândul său, să vadă cum decurge noua aventură a lui Ante Vukusic şi, după o perioadă scurtă, a tras o concluzie fermă. Slovenii sunt convinşi că Vukusic a făcut greşeala vieţii când a părăsit-o pe Olimpija Ljubliana pentru a semna cu FCSB: "Că Ante Vukusic a făcut mai mult ca sigur greşeala vieţii când a plecat de la Olimpija şi a semnat cu Steaua (FCSB – n.red.) nu este deloc departe de adevăr. El abia a sosit în Bucureşti, unde trăieşte un adevărat coşmar", scrie sursa citată.

Ante Vukusic a văzut două meciuri ale FCSB din tribune sau din faţa televizorului, de la venirea în România, iar în minutele pe care le-a prins până acum pe teren nu a fost foarte implicat în jocul echipei, părând mai degrabă că e ocolit de noii săi colegi. Vukusic a fost scos din lotul FCSB pentru meciul cu Hermannstadt şi s-a crezut că e o decizie luată de patronul Gigi Becali, care s-a lămurit repede cu atacantul croat.

Însă n-a fost aşa. Ante Vukusic a dezminţit faptul că aventura sa de la FCSB e pe final. Atacantul croat a dezvăluit motivul pentru care n-a făcut parte din lotul FCSB pentru meciul cu Hermannstadt, pierdut de roş-albaştri cu 1-0, în deplasare. ”Acestea sunt născociri şi minciuni. Nu am probleme cu patronul. Am probleme la aductori şi de aceea nu am jucat în meciul din campionat”, a declarat Ante Vukusic, citat de nogomania.com.

  • 450.000 de euro este cota de piaţă a lui Ante Vukusic în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
  • 68 de minute a strâns până acum Ante Vukusic în trei meciuri jucate la FCSB

Vukusic, "lucrat" de colegi la FCSB? Helmuth Duckadam i-a atras atenţia lui Gigi Becali

Helmuth Duckadam, fostul preşedinte de imagine al FCSB, a vorbit despre situaţia în care se află noul atacant al roş-albaştrilor, Ante Vukusic, şi a spus că e sigur că acesta va avea aceeaşi soarta ca Adrian Petre sau Sergiu Buş, deoarece colegii săi din atac joacă mai mult individual. Fostul angajat de la FCSB consideră că vedetele Florin Tănase, Florinel Coman sau Olimpiu Moruţan iau prea multe acţiuni pe cont propriu, fără a valorifica vârful: "Vukusic va avea acelaşi deznodământ cum au avut celelalte vârfuri, pentru că nu va fi jucat. Man, înainte, Coman, Tănase joacă pentru ei, niciodată nu au pus în valoare un vârf de atac. Moruţan, într-o partidă, cred că a pierdut 30 de mingi numai în prima repriză. Aici ar trebui să intervină patronul. Să le spună foarte clar <<Câştigaţi campionatul, puteţi să plecaţi în străinătate. Nu câştigaţi campionatul, rămâneţi aici>>", a declarat Helmuth Duckadam pentru Look Sport Live.

Afla mai multe despre: ante vukusicfcsbsteauagigi becaliteapa 

viewscnt
Articole similare