Portarul echipei Tottenham, Hugo Lloris, a declarat că eliminarea formaţiei sale din Liga Europa în faza optimilor de finală, de Dinamo Zagreb, este o ruşine, informează Sky Sports.
“Suntem mai mult decât dezamăgiţi. Este o ruşine. Gustul înfrângerii este mai mult decât dureros. Suntem un club ambiţios, ceea ce s-a întâmplat este o reflectare a ceea ce se întâmplă la club. Ne lipseşte fundamentul. Ar trebui să fim mai puternici mental, mai competitivi”, a spus Lloris la BT Sport.
Echipa Tottenham a fost eliminată din Liga Europa după ce a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, de Dinamo Zagreb, în manşa secundă a optimilor de finală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: lloris, tottenham, europa league