You are here:

"O să te omor când vii aici". Cine este pilotul de Formula 1 care se teme pentru viaţa lui înainte de Marele Premiu al Mexicului. Cursa se vede la Telekom Sport

"O să te omor când vii aici". Cine este pilotul de Formula 1 care se teme pentru viaţa lui înainte de Marele Premiu al Mexicului. Cursa se vede la Telekom Sport

Formula 1

Comentarii

Pilotul echipei Force India Esteban Ocon a fost pus sub protecţia poliţiei de la sosirea în Mexic, pentru etapa a XVIII-a a Campionatului Mondial de Formula 1, după ce a primit ameninţări cu moartea, în urma duelurilor de pe pistă, de multe ori dincolo de limita fair-play-ului, cu coechipierul său, Sergio Perez.

Ocon şi Perez, ultimul un sportiv foarte iubit în Mexic, sunt colegi din acest an, însă rivalitatea lor pe circuitele de Formula 1 este acerbă. Force India are un sezon de excepţie în Marele Circ, fiind cea mai bună echipă după cele trei mari team-uri care se luptă la victorie etapă de etapă, Mercedes, Ferrari şi Red Bull. Rezultatele echipei indiene ar fi fost şi mai bune dacă Ocon şi Perez nu s-ar fi eliminat unul pe altul de mai multe ori în acest sezon, în urma unor coliziuni de neînţeles uneori, ţinând cont că este vorba de doi coechipieri.

Fanii mexicanului Perez, locul 7 în clasamentul piloţilor, cu 86 de puncte, au "luat foc" pe reţelele de socializare, considerându-l pe Ocon, locul 8, cu 73 de puncte, principalul vinovat de aceste incidente.

"O să te omor când vii în Mexic", a scris un utilizator al reţelei Twitter, iar altul a postat: "Aminteşte-ţi un mic lucru, trebuie să vii în Mexic şi noi o să te aşteptăm  ca să-şi arătăm ce însemană <încearcă să-ţi ucizi copilul prost>".

Poliţia a luat în serios aceste ameinţări şi îl păzeşte tot timpul pe pilotul francez de 21 de ani, care are la dispoziţie o maşină blindată pentru a se deplasa în Ciudad de Mexico. Mai mult, Ocon trebuia să ajungă, luni, în capitala mexicană, dar şi-a amânat sosirea două zile.

Ocon a declarat, joi, că primeşte mesaje de ameninţare după Marele Premiu al Azerbaidjanului, din luna iunie.

"Ultimul l-am primit ieri, cred. Dar dincolo de Twitter, în lumea reală, am fost bine primit aici. Să vedem cum o să fie în continuare, sper să fie bine. Atât timp cât nu-mi aruncă o piatră în cap (n.r. - pe circuit), e în regulă", a spus sportivul francez.

Sergio Perez nu crede că Ocon va avea probleme în Mexic.

"Nu cred că fanii vor fi răi cu Esteban. Evident, ei mă susţin mult pe mine, dar nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să fie răi cu el. Este doar un sport şi aşa trebuie să fie. Da, am avut o relaţie proastă de la Baku şi a ajuns foarte jos în Belgia, dar după aceea am avut o lungă discuţie şi atmosfera s-a schimbat", a declarat Perez, 27 de ani.

Marele Premiu al Mexicului va avea loc duminică, de la ora 21.00, în direct la Telekom Sport. 

Afla mai multe despre: formula 1esteban oconautomexiccursa 

viewscnt
Articole similare