You are here:

Obiective îndrăzneţe pentru Irina Begu. Ce aşteptări are sportiva de la acest sezon: "Îmi doresc şi sper să reuşesc"

Obiective îndrăzneţe pentru Irina Begu. Ce aşteptări are sportiva de la acest sezon: "Îmi doresc şi sper să reuşesc"

Tenis

Comentarii

Irina Begu, locul 37 WTA, a revenit pentru puţin timp în ţară, însă va pleca în curând pentru şase săptămâni departe de România. Însă, până atunci, Irina Begu a dezvăluit ce obiective şi-a fixat pentru actualul sezon.

"Îmi doresc să fiu sănătoasă şi îmi doresc să termin anul în Top 20 şi să joc un sfert de finală la un Grand Slam. Când mi-am propus ceva mi-am îndeplinit obiectivele. Trăim o perioadă foarte bună, suntem multe fete în prima sută şi putem să fim mândre, toţi românii să fie mândri", a declarat Begu la Pro TV.

După ce a suferit o accidentare la piciorul stâng la turneul de la Doha, Begu va pleca pentru şase săptămâni la turnee în America.

"De mâine încep antrenamentele, nu prea m-am simţit bine la Doha. Eu am avut un început de sezon foarte bun, acum îmi prinde bine pauza asta de o săptămână, apoi o iau de la capăt. Am făcut recuperare şi îmi revin. Am câştigat la Shenzhen cu Simona, am pierdut la simplu la semifinale cu Simona. Seara am mâncat împreună, a doua zi am jucat contra ei. Ne ştim de la 8-10 ani şi ne cunoaştem bine, suntem prietene. Suntem foarte serioase înainte de meciuri, după meciuri suntem mai relaxate. Plec la Acapulco, apoi Miami şi Charleston, sunt pregătită, şase săptămâni voi fi plecată", a spus Begu.

Afla mai multe despre: beguromaniawtatenisamericamiamicharleston 

viewscnt
Articole similare