You are here:

Octavian Popescu, urmărit de scouteri la meciul cu Universitatea Craiova! De cine a fost însoţit Giovanni Becali pe Arena Naţională

Octavian Popescu, urmărit de scouteri la meciul cu Universitatea Craiova! De cine a fost însoţit Giovanni Becali pe Arena Naţională

FCSB

Comentarii

Giovanni Becali a fost însoţit de mai mulţi scouteri la meciului dintre FCSB şi Universitatea Craiova, prezenţi pentru a îl urmări pe Octavian Popescu.

Gigi Becali şi-a găsit o nouă perlă în forma lui Octavian Popescu, însă tânărul jucător este diferit de oricare dintre restul jucătorilor de perspectivă trecuţi pe la FCSB.

Florin Tănase, Florinel Coman sau Dragoş Nedelcu s-au numărat printre celelalte perle ale lui Becali, însă Popescu îi surclasează până acum pe toţi.

Nivelul de talent al jucătorului cu două apariţii în tricoul echipei naţionale este nemaivăzut în România în ultimii ani, acesta fiind capabil să înscrie regulat de la distanţă fără să exerseze.

Întrucât ştie că are un talent generaţional pe mâini, Gigi Becali face eforturi să profite cât mai mult de această situaţie.

Vărul său, Giovanni, a fost prezent la meciul dintre FCSB şi Universitatea Craiova, de pe Arena Naţională, însoţit de mai mulţi scouteri, conform prosport.ro.

Octavian Popescu, urmărit de scouteri la meciul cu Universitatea Craiova

Giovanni Becali ar fi aduşi câţia dintre cei mai importanţi impresari portughezi la meci, pentru a îl urmări pe Tavi Popescu.

Din păcate, scouterii nu au avut prea multe de văzut din partea jucătorului de 19 ani, întrucât acesta şi-a tot schimbat poziţia pe parcursul meciului.

MM Stoica a recunoscut că schimbările tactice ale FCSB-ului i-au dăunat lui Popescu, care nu s-a ridicat la nivelul său uzual împotriva Craiovei.

"E o mare minciună rezultatul ăsta, am dominat la toate capitolele. (...) Cred că în situaţia în care intram cu 0-0 în pauză, era altceva.

Ne-am cam autoanihilat, Olaru şi Octavian nu şi-au găsit locul. După aia, când am revenit la modulul clasic, a fost altceva.

Florinel Coman a arătat foarte bine la antrenamente şi îşi forţase cumva locul în echipă. Era logic să începi cu el pentru că arăta chiar foarte bine.

Din nefericire, nu a făcut primele 45 de minute prea bune, dar prezenţa lui pe poziţia pe care s-a consacrat ne-a făcut să îl scoatem pe Octavian de acolo.

Octavian este jucătorul cel mai vandabil, care poate să ajungă la cea mai mare suma de transfer din tot ce avem la ora actuală”, a declarat MM Stoica, pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: octavian popescu 

viewscnt
Articole similare