You are here:

OFICIAL | A semnat cu CSM Bucureşti până în 2025!

OFICIAL | A semnat cu CSM Bucureşti până în 2025!

Handbal

Comentarii

Conducătoarea de joc Elizabeth Omoregie şi-a prelungit contractul cu campioana României, CSM Bucureşti, pentru următoarele două sezoane, a anunţat clubul bucureştean.

Prima jumătate de sezon a fost una grea pentru centrul Elizabeth Omoregie, care nu a apucat să joace alături de ”tigroaice” în urma unei intervenţii chirugicale la care a fost supusă în luna iunie.

Venită în vara anului 2018 de la Krim Ljubljana, handbalista din naţionala Sloveniei a reuşit pentru CSM Bucureşti 127 de goluri. Conducerea CSM Bucureşti i-a oferit o prelungire de contract jucătoarei de 26 de ani, care munceşte mult la recuperare şi speră să revină cât mai repede în meciuri.

”Mă bucur că am prelungit contractul cu CSM Bucureşti pentru încă doi ani şi sper că vom câştiga împreună atât Liga Campionilor, cât şi competiţiile din România. Din păcate, până acum, nu am putut ajuta echipa în acest sezon, dar îmi doresc să revin curând pe teren mai puternică şi până la finalul anului competiţional să ajut echipa să-şi atingă obiectivele”, a declarat sportiva desemnată de Handball Planet cea mai bună tânără conducătoare de joc din lume în 2017 şi în 2018.

 

Afla mai multe despre: elizabeth omoregiecsm bucurestioficialcontract 

viewscnt
Articole similare