Din sezonul următor, meciurile din cea mai importantă competiţie intercluburi vor beneficia de asistenţă video. Forul european a cedat astfel insistenţelor şi a acceptat utilizarea VAR la partidele din Champions League. De asemenea sistemul va fi aplicabil şi la Euro 2020.
Succesul avut de sistemul VAR la Cupa Mondială din Rusia a obligat practic UEFA să introducă şi la nivelul fotbalului de club posibilitatea analizării video a fazelor controversate. Astfel, forul de la Nyon a dat undă verde pentru ca VARul să fie utilizat începând din sezonul viitor al UEFA Champions League, 2019-2020.
Totodată, acesta va fi disponibil şi pentru ediţia viitoare a Supercupei Europei, dar şi pentru turneul final al Euro 2020. În privinţa Europa League, acesta va putea fi folosit abia din toamna lui 2020. Decizia UEFA vine şi ca urmare a tot mai multor contestaţii ce au vizat prestaţiile arbitrilor în stagiunea trecută a Ligii Campionilor.
Din acest sezon, VARul este utilizat şi în campionatele Franţei şi Spaniei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: var, uefa, champions league