You are here:

OFICIAL: Cât va dura demolarea Stadionului Steaua şi în cât timp va fi construită noua arenă din Ghencea! Anunţul făcut de CNI

OFICIAL: Cât va dura demolarea Stadionului Steaua şi în cât timp va fi construită noua arenă din Ghencea! Anunţul făcut de CNI

FCSB

Comentarii

Compania Naţională de Investiţii a anunţat, în mod oficial, că au fost semnate actele pentru demolarea Stadionului Steaua. Arena pe care s-au realizat cele mai mari performanţe din fotbalul românesc va fi dărâmată în timp record.

"În urma preluării Stadionului Steaua de la Ministerul Apărării Naţionale, prin protocol de predare-primire semnat în data de 13 iunie 2018, Compania Naţională de Investiţii  a semnat, pe 18 iunie 2018, contractul privind proiectarea, asistenţa tehnică din partea proiectantului şi execuţia lucrărilor de desfiinţare a obiectivului de investiţii "Stadion Steaua".

În urma demarării procedurii de achiziţie publică privind atribuirea contractului, a fost depusă o singură ofertă din partea asocierii CONSTRUCŢII ERBASU S.A. şi BS RECYCLING SRL.

Potrivit ofertei depuse, durata lucrărilor va fi de 3 luni (1 lună pentru serviciile de proiectare şi 2 luni pentru lucrările de execuţie), iar valoarea contractului este de 6.504.233,28 lei cu TVA.

În cursul săptămânii viitoare, va fi emis ordinul de începere a proiectării, după care se va emite şi ordinul de începere a lucrărilor de desfiinţare, care vor include demolarea tribunei oficiale, a hotelului de cantonament şi a tribunelor pe maluri de pământ.

Anterior demarării lucrărilor de desfiinţare, beneficiarul lucrărilor, în speţă Ministerul Apărării Naţionale, va recupera stâlpii şi proiectoarele instalaţiei de nocturnă, tabela de scor, fotoliile echipelor, copertinele, turnicheţii full height, sistemul de sonorizare şi cel de supraveghere video, precum şi ascensoarele de la tribuna oficială.

Lucrările de demolare vor fi finanţate de beneficiar (Ministerul Apărării Naţionale), în baza unei convenţii de cofinanţare încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

În prezent, se află în derulare procedurile de achiziţie publică pentru lucrări de execuţie la 3 dintre stadioane, respectiv Steaua, Arcul de Triumf şi Rapid. Pentru stadionul Dinamo, se află în derulare procedura de achiziţie privind serviciile de proiectare – studiu de prefezabilitate şi studiu de fezabilitate.

Stadionul Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori, o suprafaţă desfăşurată de 70.000 mp, 4 vestiare, spaţii de cazare pentru sportivi (24 de  camere), 1.070 mp de spaţiu de expunere (muzeu), 980 mp de spaţii comerciale, restaurant  pitch-view / bar sky view.

Durata de realizare a obiectivului este de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 301,77 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Apărării Naţionale", se arată în comunicatul CNI. 

Afla mai multe despre: steauastadiondemolarecni 

viewscnt
Articole similare