You are here:

OFICIAL | După speculaţiile din presă, Rapid a transmis un mesaj pentru a clarifica toate aspectele legate de echipă

OFICIAL | După speculaţiile din presă, Rapid a transmis un mesaj pentru a clarifica toate aspectele legate de echipă

Rapid

Comentarii

Rapid a emis un comunicat oficial, după ce în presă au apărut zvonuri legate de primele de joc şi viaţa extrasportivă a unor jucători.

După ce Decebal Rădulescu a făcut câteva dezvăluiri despre Rapid, clubul a luat atitudine şi a publicat un comunicat oficial. Mai exact, jurnalistul a afirmat că Marius Şumudică a oferit "bonusuri" jucătorilor din banii săi şi că anumiţi fotbalişti au fost văzuţi consumând alcool înaintea partidei cu U Cluj.

"Înainte de meciul cu U Cluj, a fost din nou tărăboi în cantonamentul Rapidului. Şumudică a prins 3-4 jucători la şpriţ, până noaptea târziu. Unul dintre ei era Borza. A fost un mic scandal, s-a supărat pe ei.

Jucătorii de la Rapid nu au avut nicio primă, până acum. Poate că nici nu meritau, la performanţele pe care le au. Ştii cine a dat primă la Rapid din banii lui? Şumudică.

40.000 de euro, până acum, de când e la Rapid, el i-a dat. La mai multe meciuri. Eu aşa am auzit. Ei nu au primă de joc sau nu au primit. Asta e clar, că nu au primit niciun ban din prime”, a mai zis Decebal Rădulescu, la iamsport.ro.

Rapid dezminte zvonurile şi clarifică situaţia actuală a clubului

"Numele Rapidului generează constant interes, iar acest lucru este, din păcate, exploatat în mod repetat prin atacuri, acuzaţii nefondate şi „dezvăluiri exclusive” apărute, de cele mai multe ori, în momente de vulnerabilitate sau înaintea unor partide importante. Din păcate, nu este pentru prima dată când se încearcă, într-un mod lipsit de subtilitate, inducerea unei stări de criză şi destabilizarea clubului.

Totuşi, nu ne-am imaginat că jucătorii noştri nu ar avea voie să se relaxeze şi să se bucure de timpul liber, respectând, desigur, programul stabilit de staff-ul tehnic.

Ne-am obişnuit — deşi nu este deloc firesc — să dezminţim informaţiile eronate apărute în spaţiul media. O facem şi de această dată şi o vom face ori de câte ori va fi nevoie.

NU a existat nicio încălcare a programului de cantonament. Jucătorii noştri nu au organizat nici petreceri, nici mese cu alcool şi nu a avut loc niciun incident care să fi perturbat pregătirea pentru meciul cu Universitatea Cluj.

FC Rapid este un club de fotbal profesionist, la fel ca şi jucătorii săi. Un club de acest calibru nu permite angajaţilor — indiferent de rolul lor — să aducă bani de acasă. Bugetul clubului este planificat şi gestionat de Departamentul Financiar, care se ocupă inclusiv de plata primelor prevăzute în contractele jucătorilor (da, ele există), în funcţie de rezultatele sportive obţinute.

Un club profesionist are o politică clară, care nu se modifică la fiecare schimbare de antrenor. Este o politică transparentă, agreată de conducere şi de staff-ul tehnic, şi se bazează pe o comunicare deschisă, fără a limita libertatea antrenorilor de a-şi implementa propria filosofie.

Trecem printr-o perioadă dificilă, dar asta nu înseamnă că vom lăsa steagul jos sau că vom renunţa la luptă. Rămânem vigilenţi, fiindcă ştim că valul de ştiri senzaţionale se îndreaptă mereu spre Rapid — şi mai sunt aproape 48 de ore până la derby-ul de pe Giuleşti, urmat de deplasarea la Craiova"

Afla mai multe despre: rapidu clujdecebal rădulescuoficial 

viewscnt
Articole similare