Valentin Buhăcianu este noul jucător al lui FC Argeş. La doar o zi după ce ”vulturii” au anunţat numirea lui Alexandru Pelici pe banca tehnică, clubul a oficializat transferul jucătorului ce a evoluat în sezonul trecut pentru Hermannstadt.
”Bine ai venit, Valentin Buhăcianu! Valentin Buhăcianu este noul jucător al echipei noastre. Acesta a semnat un angajament ce se întinde pe 2 sezoane. Atacantul dornean în vârstă de 29 de ani a jucat în sezonul trecut pentru FC Hermannstadt. Buhă a debutat în fotbal la echipa natală, Dorna Vatra Dornei. Între 2012 şi 2018 a jucat la Dorna Vatra Dornei, Bucovina Pojorâta, Atletico Vaslui şi Ştiinţa Miroslava. Pe când evolua la cea din urmă echipă menţionată, Valentin a fost remarcat de cei de la Aerostar Bacău.
Sezonul 2018/2019 a consemnat explozia lui în fotbalul românesc. În acel sezon al ligii secunde a marcat de 25 de ori în cele 37 de partide disputate. Suceveanul a fost desemnat golgheterul acelui sezon de Liga a 2-a.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A urmat apoi transferul la UTA, unde în primul sezon, tot în liga secundă, a marcat 14 goluri în 28 de meciuri, fiind unul dintre principalele atuuri ale echipei în lupta pentru promovare. A ieşit pe locul 2 în topul golgheterilor acelui sezon. A rămas la gruparea arădeană şi în prima ligă, în sezonul 2020/2021, dar a jucat mai mult din postura de rezervă. În sezonul 2021/2022 a fost transferat de FC Hermannstadt pentru a pune umărul la revenirea în prima ligă. Cele 12 goluri marcate au ajutat serios echipa de pe Cibin, aceştia promovând. Sezonul trecut al Superligii a marcat 1 gol în 16 partide.
Are însumate 189 de meciuri şi 70 de goluri în primele două divizii din România”, a notat FC Argeş pe site-ul oficial al clubului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Valentin Buhăcianu este Transfermarkt la 100.000 de euro.
Alexandru Pelici este noul antrenor al echipei FC Argeş
Ultima oară, Alexandru Pelici a fost selecţionerul reprezentativei U19 a României. Înainte de experienţa ca selecţioner, el a stat pe banca echipei CS Mioveni, cu care a obţinut promovarea în prima ligă şi cu care a avut un parcurs decent, în condiţiile în care a avut un lot modest.
“Mă simt onorat că voi antrena o mare campioană a României. Sunt deja familiar cu judeţul fiind la a doua experienţă pe banca unei echipe din Argeş. Obiectivul meu este promovarea echipei în Superligă, acolo unde este locul lui Argeşului. Fie că e vorba de jucători, staff, conducere sau suporteri, cu toţii trebuie să ne gândim doar la promovare.
Strategia mea are la bază un element primordial al succesului în fotbal, unitatea vestiarului. Din punctul meu de vedere vestiarul trebuie să aibă un suflet. Actorii principali sunt jucătorii. Ei trebuie să înţeleagă că pentru a reuşi în fotbal trebuie să fie un grup unit şi o echipă în adevăratul sens al cuvântului.
Ne propunem să aducem jucători buni şi foarte buni, iar prin formarea unei familii să facem o echipă foarte bună”, a declarat Pelici.
- Citește și
- Andre Duarte pleacă din Superligă şi va fi antrenat de un nume uriaş din fotbalul italian. Cu cine s-a înţeles fundaşul dorit de FCSB
- Neymar speră să fie iertat de iubita lui, după ce a recunoscut public că a înşelat-o: ”Nu-mi pot imagina viaţa fără tine”
- ”Este obişnuit să ofere spectacol”. Reacţia scoţienilor după ce Ianis Hagi şi-a cerut iubita în căsătorie
- OFICIAL | Unde a ajuns Valentin Lazăr după scandalul cu Ovidiu Burcă: ”A mai coborât un eşalon”
- ”Nu mai îmi pune întrebarea asta”. Subiectul care l-a exasperat pe Denis Alibec după meciul României
- NEWS ALERT | Rapid îl vrea pe Andrei Burcă! Dan Şucu nu se joacă şi face din Rapid o echipă de titlu
- Laurenţiu Reghecampf se răzbună pe şefii lui Neftchi Baku. ”Planul” antrenorului după ce fost dat afară
- BREAKING NEWS | George Puşcaş a dat lovitura! A semnat cu o echipă de top din Europa
- Craiova e istorie! Băluţă dă tot ce are mai bun la antrenamentele FCSB-lui. MM Stoica a fost dat pe spate: ”E foarte, foarte bun!” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: fc argeş. hermannstadt