You are here:

OFICIAL | Flavius Stoican, OUT de la Petrolul. Înfrângerea cu UTA Arad i-a fost fatală antrenorului

OFICIAL | Flavius Stoican, OUT de la Petrolul. Înfrângerea cu UTA Arad i-a fost fatală antrenorului

Petrolul

Comentarii

Aşa cum Telekom Sport a anunţat în exclusivitate, încă de la finalul săptămânii trecute, Flavius Stoican a decis încetarea raporturilor contractuale cu FC Petrolul Ploieşti, potrivit site-ului oficial al clubului prahovean din Liga a II-a.

"În cursul acestei dimineţi a avut loc o întâlnire administrativă de analiză tehnică a parcursului echipei de seniori în prima jumătate a campionatului Ligii a 2-a sezon 2019-2020, şedinţă la care au participat reprezentanţi ai Partenerului Finanţator Veolia, Preşedintele Clubului, dl Marius Stan, precum şi antrenorul echipei de seniori, dl Flavius Stoican. Odată cu prezentarea raportului tehnic, dl Flavius Stoican a solicitat conducerii Clubului şi Partenerului Finanţator Veolia încetarea, pe cale amiabilă, a raporturilor contractuale, fără alte obligaţii financiare.

Pe deplin conştient de parcursul oscilant al echipei şi totodată încrezător asupra îndeplinirii obiectivului declarat, de promovare în primul eşalon, dl Flavius Stoican a înţeles necesitatea unei schimbări la nivelul colectivului tehnic, decizia domniei sale sperând să aducă un suflu nou echipei. Preşedintele Clubului, dl Marius Stan a fost mandatat ca până la şedinţa A.G.A. din data de 14 decembrie 2019, să identifice şi să propună un nou antrenor principal, precum şi o strategie care să asigure atingerea obiectivului propus", se arată într-un comunicat.

Stoican a preluat echipa ploieşteană în vară, având ca obiectiv promovarea în Liga I. Însă, după 20 de jocuri, Petrolul ocupă doar locul 8, cu 31 de puncte, la şase puncte de CS Mioveni, de pe locul 2, direct promovabil, şi la 10 de liderul UTA.

Afla mai multe despre: flavius stoican 

viewscnt
Articole similare