You are here:

OFICIAL | Fundaşul comparat cu legendarul Belodedici a semnat cu Voluntari. Ilfovenii, întărire din Liga 2

OFICIAL | Fundaşul comparat cu legendarul Belodedici a semnat cu Voluntari. Ilfovenii, întărire din Liga 2

Fotbal intern

Comentarii

FC Voluntari a reuşit să pună mâna pe unul dintre cei mai bine cotaţi jucători din Liga 2, comparat în trecut cu legendarul Miodrag Belodedici (59 de ani).

Salt din Liga 2 în Superligă pentru jucătorul comparat cu Belodedici

FC Voluntari a anunţat, în mod oficial, că a obţinut serviciile lui Grigore Turda, jucător venit din Liga 2, de la FC Argeş.

În actualul sezon, fundaşul central în vârstă de 26 de ani a jucat 14 meciuri şi a marcat un gol.

”Bun venit, Grigore Turda! 

Cluburile FC Voluntari şi FC Argeş au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al jucătorului Grigore Turda. 

Grigore Turda, care a semnat un contract pe o perioadă de 2 ani şi jumătate cu formaţia noastră,  este un fundaş central , în vârstă de 26 de ani. 

Evaluat de site-urile de specialitate la 600.000 de euro, noul nostru jucător a mai evoluat în cariera sa la CSM Sighet, Foresta Suceava, Armătura Zalău, Pandurii Târgu-Jiu şi FC Argeş ,alături de formaţia piteşteană bifând peste 80 de prezenţe în SuperLiga Romania !

Grigore Turda va purta numărul 26 pe echipamentul nostru de joc.

Grigore, bun venit în familia FC Voluntari!”, a transmis clubul ilfovean pe platformele de socializare.

În momentul de faţă, Turda este cotat la 600.000 de euro.

Turda, comparat cu Belodedici: ”Are multe din el”

În urmă cu mai bine de doi ani, fostul preşedintele de la FC Argeş, Jean Vlădoiu, îl compara pe Grigore Turda cu fostul mare fundaş al României, Miodrag Belodedici.

”Belodedici al meu mai mic, Turda, care mă impresionează de la meci la meci, marchează. De aceea şi când am venit aici mi-am dorit foarte mult să rămână în lot, chiar dacă alţii au vrut să îl împrumute pe la Bacău, când am venit în luna decembrie.

Mi-a plăcut foarte tare cum arată, îl vedeam pe Belo, cel puţin la fizic, e greu să îl egalezi. Are multe din el, pe lângă răutate, agresivitate, el încearcă foarte mult acum să se pună la punct cu pasa, aici mai suferă. E un copil pe care te poţi baza, a jucat meci de meci şi a făcut-o foarte bine.

Când i s-a dat şansă, contra celor de la Craiova, el nu a mai ieşit din lot, datorită ambiţiei, determinării. Cred că Mirel îl are în vedere, mai trebuie să lucreze, chiar şi Tofan e un jucător cu calităţi. Dar Turda mi se pare un fundaş central de perspectivă”, afirma Vlădoiu, conform Pro X, în luan decembrie a anului 2021.

Afla mai multe despre: fc argesfc voluntarigrigore turdamiodrag belodedici 

viewscnt
Articole similare