You are here:

OFICIAL | Ilie Poenaru a demisionat de la UTA, iar arădenii i-au anunţat deja înlocuitorul: ”Avem încredere în viitor”

OFICIAL | Ilie Poenaru a demisionat de la UTA, iar arădenii i-au anunţat deja înlocuitorul: ”Avem încredere în viitor”

UTA

Comentarii

După doar câteva luni pe banca tehnică, Ilie Poenaru (45 de ani) a demisionat de la UTA , la presiunea fanilor şi a conducerii. La doar jumătate de oră după ce au confirmat plecarea antrenorului, arădenii i-au anunţat şi înlocuitorul, Laszlo Balint (43 de ani).

Instalat pe banca tehnică a UTA-ei înaintea acestui sezon, Ilie Poenaru nu a rezistat mult pe stadionul Francis von Neuman, dându-şi demisia după nici jumătate de an la Arad.

Înfrânegerea de pe teren propriu cu FC Argeş i-a fost fatală lui Poenaru, care, după o întâlnire cu patronul Alexandru Meszar, a luat decizia de a cere din proprie iniţiativă rezilierea.

Clubul arădean a confirmat despărţirea de antrenor şi de stafful său tehnic, le-a mulţumit acestora pentru munca depusă şi le-a urat baftă în viitor.

La solicitarea antrenorului Ilie Poenaru şi a staffului său tehnic, clubul UTA anunţă rezilierea de comun acord a contractelor acestora. Le mulţumim tuturor pentru perioada petrecută la Arad şi le dorim mult succes în viitor!”, se arată în comunicatul emis de UTA.

La doar jumătate de oră după ce au confirmat că Ilie Poenaru îşi va părăsi postul, cei de la UTA au anunţat şi numele înlocuitorului său, Laszlo Balint, care revine la Arad după nouă luni.

Ilie Poenaru a demisionat de la UTA, arădenii i-au anunţat înlocuitorul

Tehnicianul care reuşise să îi readucă pe arădeni în primul eşalon era liber de contract după despărţirea de Universitatea Craiova, fiind pe banca tehnică a oltenilor la doar şapte meciuri, în debutul acestui sezon.

Balint revine la Arad deşi a fost nevoit să îşi părăsească postul la începutul anului, din pricina rezultatelor modeste ale echipei.

Clubul UTA anunţă că, începând de mâine, banca tehnică va fi condusă de Laszlo Balint. Antrenorul care a promovat echipa Aradului pe prima scenă - după mai bine de un deceniu - revine pe banca tehnică după 9 luni, perioadă în care şi-a reafirmat mereu ataşamentul faţă de culorile roş-albe.

Ne bazăm pe ambiţia lui, pe sentimentele ce-l leagă de UTA şi avem încredere în viitor! Colaborarea cu Laszlo Balint se întinde până la finalul sezonului Ligii I, cu opţiune de prelungire din vară.  Bine ai revenit, Gyuszi!”, a transmis clubul arădean.

Rămas liber de contract, Ilie Poenaru ar fi una dintre variantele luate în calcul de FCSB.

Afla mai multe despre: ilie poenaru 

viewscnt
Articole similare